9.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 5, 2025

Spitalul din Beclean nu este luat în calcul să sprijine Bistrița și Năsăud în valul 4 al pandemiei. Lipsa medicilor, printre probleme

Spitalul Orășenesc Beclean are un deficit de 11 medici și 13 asistenți medicali. Inclusiv Compartimentul de Primiri Urgențe a fost suspendat o perioadă din cauza unui post vacant. În aceste condiții, dacă situația se agravează, spitalul din Beclean poate cel mult să pună câteva izolatoare la dispoziție, până la tranferul în alte unități medicale.

Spitalele din Bistrița-Năsăud și-au făcut publice, prin Direcția de Sănătate Publică, planurile de reziliență, în contextul valului IV al pandemiei de Covid-19. Dacă situația se complică, greul rămâne tot pe Spitalul Județean de Urgență Bistrița și Spitalul Orășenesc Năsăud.

Spitalul Orășenesc Beclean nu prea este luat în calcul să preia pacienți, dacă judecăm după planul de reziliență făcut public. Acesta nici nu pare să fie pregătit să facă asta, marea problemă fiind lipsa medicilor.

„Conform clasificării spitalelor prevăzută în anexa nr. 2 din Ordinul 434/2021, Spitalul Orășenesc Beclean nu se regăsește în lista spitalelor de fază I, II sau III, asigurând îngrijiri medicale pacienților care necesită asistență medicală de urgență, cât și pacienților suspecți sau confirmați cu Covid-19 potrivit competenței, într-o zonă dedicată care respectă măsurile de prevenire a transmiterii infecției cu Sars-Cov-2 doar până la stabilirea diagnosticului și transferul într-un spital adecvat fazei clinice a Covid-19.

La nivelul unității este asigurat triajul epidemiologic al tuturor persoanelor și în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte sunt internate în zone speciale de izolare (izolatoare în cadrul CPU și saloane tampon în cadrul secțiilor/compartimentelor) urmând a fi testate prin PCR pentru infecția cu Sars Cov 2. În zona tampon vor primi toată asistența medicală necesară până la sosirea rezultatelor acestui test”, se arată în planul de reziliență.

Lipsa medicilor a pus în stand-by Compartimentul Primiri Urgențe

Printre problemele cu care se confruntă Spitalul Orășenesc Beclean se numără lipsa medicilor. Un post vacant a suspendat temporar chiar și Compartimentul Primiri Urgențe. Se pare că problema a fost rezolvată între timp, un nou medic începându-și activitatea din luna iulie.

O altă problemă este faptul că spitalul din Beclean nu are medici specialiști în pneumologie sau boli infecțioase. Per total, deficitul este de 11 medici și 13 asistenți medicali. Deficit se înregistrează și la personalul auxiliar, fiind nevoie de cel puțin încă 17 persoane.

„În prezent, datorită resursei umane insuficiente, platforma diagnostică imagistică și de laborator de analize medicale nu este accesibilă 24/7. Din acest punct de vedere, în afara orelor de program, permanenta privind efectuarea anlizelor medicale de rutină pentru pacienții internați este asigurată de C.P.U (Compartimentul Primiri Urgențe), cu costuri ridicate și consum crescut de resurse”, mai precizează managerul unității medicale, în planul de reziliență.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți:

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...