Echipele de salvatori vor utiliza Heliportul spitalului din Bistrița atât pentru lansare, cât și pentru aterizare, ziua sau noaptea. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a transmis un APEL către bistrițeni.
Primul zbor de noapte al elicopterului SMURD a fost întâmpinat la aterizare de lumini laser. Cel mai probabil, acestea au fost mânuite de copii. Pilotul a raportat că a fost deranjat de laserele îndreptate către elicopter.
Despre acest subiect, puteți reciti accesând linkul de mai jos:
Pericolul a fost subliniat și de Secretarul de Stat în MAI, Raed Arafat, prezent la Bistrița.
„Piloții care vin noaptea, vin cu echipamente de tip night vision. Sunt echipamente speciale pentru intensificarea luminii reziduale pe timp de noapte. Dacă pilotul se trezește cu laser în sistemul lui de vedere, poate să-l perturbe la aterizare și poate să-l facă chiar să aibă probleme la aterizare.
Este foarte periculos să țintești laserul către pilotul elicopterului și ziua, dar mai ales noaptea, când ei sunt în procedura de aterizare. Apelul nostru către populație este să vorbească cu copiii, să îi educe, că acest elicopter vine să salveze vieți și nu este loc de joacă cu el.
Laserele pot să fie foarte periculoase. Deci să nu se joace cu lasere și să le îndrepte spre elicopter…! Asta e rugămintea noastră către populație. Misiunile de noapte nu vor fi excepții. Sunt cazuri critice care trebuie transportate noaptea, iar aceste misiuni vor fi poate săptămânale. De aceea, este nevoie de instruirea foarte intensă a populației din acest punct de vedere”, a subliniat Raed Arafat.
Polițiștii de proximitate vor duce mesajul autorităților către părinții din Bistrița
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a afirmat că va solicita ca mesajul să fie transmis părinților din Bistrița prin polițiștii de proximitate.
„O să îl contactăm pe șeful IPJ Bistrița-Năsăud, pentru că ei au polițiștii de proximitate și ar putea să transmită părinților, pentru că pericolul este unul major. Sunt copii, înțelegem, dar trebuie să găsim soluții să nu deranjăm zborurile pe timp de noapte cu laserul”, a afirmat Emil Radu Moldovan.
Elicopterul SMURD își va continua activitatea și pe timp de iarnă, după cum a mai precizat Raed Arafat. Misiunile vor avea de suferit doar dacă vremea va reduce vizibilitatea la aterizare.
Secretarul de Stat a discutat aceste aspectele legate de importanța investiției și cu piloții prezenți la inaugurarea heliportului și i-a felicitat pentru profesionalismul de care dau dovadă.
Ăștia sunt cu capul!!!! Cu ce se baga în seama??!!! Un laser!!!
Nu înțeleg ca laserul era de la pușcă????
Ba da tu ești prost rău !
Fără glumă !
ăia cu laserul niște idioți, că și ăla ce a comentat mai sus.
Chiar zilele trecut am vz niste copii needucați care se jucau intr-un parc cu un laser, n-au decât sa se joace, dar sa nu il puna pe tine, merita bătuți atat ei cat si parintii care nu ii educa.