Profesoara Paraschiva Borș reprezintă România la Campionatul Mondial de Alergare Montană, organizat la Stubai, în Austria. Va alerga 11,5 km, pe un traseu celebru.
În perioada 3-5 septembrie 2021, la Stubai, în Austria se desfășoară Campionatul Mondial de Alergare Montană, pe unul dintre cele mai renumite trasee din lume.
România este reprezentată la competiție de Paraschiva Borș din Maieru. Este profesor de educație fizică, mare iubitoare a concursurilor în aer liber.În ultimii ani, a reușit o serie de performanțe atât la evenimentele la care a participat individual, cât și cu echipa României. Este campioană balcanică și vicecampioană EMA Road to Madeira Virtual Race Series – 10 km.
”O susținem și o încurajăm, din toată inima, pe d-na Paraschiva Borș, draga noastră măiereancă, care va reprezenta România la Campionatul Mondial de alergare montană, ce va avea loc în Stubai (zona Innsbruck) din Austria. (…) Vă încurajăm, vă susținem și vă dorim multă baftă!”, a transmis comunitatea din Maieru pe pagina de facebook.
Traseul pe care aleargă astăzi este unul dintre cele mai renumite din lume. Are 11,5 km, iar startul se dă la o altitudine de 984 m.
Organizatorii campionatului spun că peisajul impresionant este dominat de izbitorul Kalkkögel, cunoscut și sub numele de Dolomiții din Tirolul de Nord. Traseul conduce prin pajiști și păduri, trece un torent până la Panoramasee. Apoi, traversează pășunile alpine și pădurea până la Kreuzjoch, unde punctul de sosire pentru toți alergătorii este chiar lângă stația de munte a telecabinei. Ultimii metri peste o pârtie de schi abruptă marchează sfârșitul luptei. Aici se descoperă minunata priveliște a munților Stubai.
Paraschiva Borș va participa și la Campionatul European din Italia, care se va desfășura în perioada 17-18 septembrie 2021.