0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

ALTE vremuri: Din cauza sărăciei, sanctuarul plănuit în Biserica Reformată nu s-a mai construit…

Biserica Reformată din Bistrița a fost construită între anii 1869-1887. Impresionant în cazul acestei construcții este faptul că în exterior avem stil gotic, iar în interior, stil renascentist – ne reamintesc cei de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud. 

Două fotografii ale Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud ne readuc în lumină clădirea cochetă ce adăpostește Biserica Reformată din Bistrița. Din vremuri în care impozantul sediu al Inspectoratului de Poliție nu exista încă în peisaj.

„Din cauza sărăciei, planul original n-a fost realizat, iar sanctuarul plănuit nu s-a mai construit – se precizează în documentele prezentate de cei de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Fotografia face parte din fondul „Primăria orașului Bistrița”.

Biserica are două clopote – care după război au fost pregătite din oțel – dar și o orgă…!

În locul sanctuarului plănuit, în anul 1927 a fost zidită o școală, cu două săli de clasă.

Biserica actuală e a doua în Bistrița, deoarece prima a fost distrusă în anul 1602 de soldații lui Basta. Ruinele ei s-au observat până în secolul trecut – se mai precizează în documentele prezentate de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Biserica Reformată este prezentă și în volumul Bistrița – poarta Transilvaniei.

BISTRIȚA: Pagini inedite de istorie locală. Crime oribile, povești uimitoare despre clădiri și personalitățile care le-au construit

Autorii explică faptul că Biserica Reformată era amplasată în afara fostelor ziduri ale cetății, la intersecția Străzii Spitalului (actuala Gheorghe Șincai) cu strada Gării.

Este o biserică-sală cu o navă sprijinită de contraforți și altar poligonal. Fațada principală este dominată de silueta turnului-clopotniță cu trei etaje. Fiecare etaj este prevăzut cu ferestre, turnul finalizându-se într-un acoperiș poligonal.

Dacă în documentele de la Arhive școala confesională apare în 1927, autorii volumului citat subliniază că aceasta ar fi fost construită în 1924.

„Pe latura de vest a fost adăugată în anul 1924 o clădire anexă. Aici a funcționat o vreme școala confesională”, notează autorii. 

În biserica Reformată se oficiază și azi slujbe religioase. În Bistrița există încă o comunitate restrânsă de credincioși reformați. 

Biserica Reformată, în 1925, în timpul lucrărilor de sistematizare a canalizării și străzilor din Bistrița: 

ALTE vremuri… În care elevii, dar și profesorii, erau nevoiți să depună jurământ…!

ALTE Vremuri… Imagini de colecție cu prefectul județului, la vânătoare

Sursă & Foto @ Arhivele Naționale BN, volumul „Bistrița – Poarta Transilvaniei”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...