-1.8 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

Curtea de Conturi cere municipalității să găsească vinovații în cazul terenului de sport din Subcetate, amenajat și desființat la cererea instanței

În 2018, Primăria Bistrița a fost obligată de instanță să desființeze un teren de sport amenajat în Subcetate. Asta după ce vecinii au acționat în judecată municipalitatea pe motiv că această construcție e ilegală și au și câștigat. După 3 ani, Curtea de Conturi cere Primăriei Bistrița să identifice vinovații și să recupereze cei aproape 65.000 de lei investiți aiurea.

Un cetățean din Subcetate cerea în urmă cu câțiva ani desființarea unui teren de sport. Acesta are casa fix lângă terenul în cauză și nu și-a dat acordul pentru un teren de sport la doi pași de locuința sa. Municipalitatea nici nu s-a gândit să îi ceară acordul în 2015 când s-a apucat de treabă.

Așa se face că, în 2018, cetățeanul respectiv câștiga procesul cu Primăria Bistrița și obliga, în instanță, instituția să desființeze terenul de sport.

La 3 ani distanță, terenul amenajat ilegal, atrage atenția inspectorilor de la Curtea de Conturi, care cer acum identificarea vinovaților și recuperarea prejudiciului.

„S-a constatat nerespectarea prevederilor legale cu privire la recuperarea plățior aferente realizării obiectivului de investiții amenajare spațiu multifuncțional de joacă și de recreere pentru care autorizația de construire a fost anulată de instanță. Urmare acestui fapt, patrimoniul entității a fost prejudiciat cu suma de 64.775 de lei, reprezentând valoarea materialelor încorporate în obiectivul de investiții și nerecuperate în urma anulării autorizației de construire, fără a proceda la recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare”, se arată în raportul ultimului control desfășurat de Curtea de Conturi la Primăria Bistrița, în primăvara acestui an.

Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a ignorării măsurilor impuse de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. No ase!!!
    Amu” is curios cine o sa plateasca???? Omul care a reusit sa forteze Primaria sa dezafecteze terenul de fotba???? Instanta care a decis desfiintarea terenului sau cine???

  2. pai dragi mei, desteptu de cretu ,care le stia pe toat an interesul sau ,ar trebui pus la plata cai a furat destul din primaria bistrita,si inca multi altii cum ar fi fostul administrator al bistritei

  3. Cartierul ANL Subcetate, putea sa devina cel mai select cartier al Bistritei, fiind pozitionat pe un platou mai inalt fata de restul orasului, ceea ce ofera o priveliste splendida asupra imprejurimilor. Din pacate a trebuit sa vina primarul Cretu cu idei putine si fixe, care a strecurat in cartier cateva „blocuri sociale” pe care le-a populat cu o fauna dubioasa, spre dezamagirea si indignarea locuitorilor de aici, reducand totodata perspectivele dezvoltarii unei zone rezidentiale, care putea deveni o perla a Bistritei. Terenul de sport din Subcetate a fost facut in coasta Bisericii „Tuturor Sfintilor” tot dupa mintea cea proasta a primarului Cretu, ignorînd argumentele cetatenilor care s-au opus acestei amenajari. Prin urmare, dupa ce instanta a decis desființarea terenului de sport amenajat ilegal în cartierul Subcetate si recuperarea prejudiciului de 65.000 de lei investiți aiurea, fostul primar Ovidiu Cretu si acolitii lui din consiliul local sunt buni de plata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: