În această dimineață, un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața, în urma unui tragic accident rutier. Acesta a izbit în plin un copac, în localitatea Ilva Mică. Medicii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Accidentul s-a produs în această dimineață, pe raza localității Ilva Mică. Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a petrecut acesta. Se pare că autoturismul implicat este unul de firmă
Din primele informații rezultă faptul că autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani a părăsit partea carosabilă și a ajuns în decor, pe malul unui râu, unde a izbit violent un copac. În urma impactului, tânărul care se afla la volan murit pe loc.
„La accidentul din Ilva Mica echipajele SAJ și ISU care au intervenit au găsit o victimă de 21 ani, de sex masculin. Din păcate pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, deoarece prezenta leziuni incompatibile cu viața”, informează Annabella Muzsi, managerul SAJ BN.
UPDATE:
„În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier pe Drumul Național 17D între localitățile Sângeorz-Băi și Ilva Mică. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac pe malul râului Someș. În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani din Sângeorz-Băi, șoferul autoturismului. Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, spun reprezentanții IPJ BN.