0.9 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

Copilaș de doar un an, opărit cu apă clocotită, la Lunca Ilvei. A fost solicitat elicopterul SMURD

În urmă cu puțin timp, un copilaș de un an, s-a opărit cu apă clocotită. Incidentul s-a produs în localitatea Lunca Ilvei. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru a prelua copilul și a-l transporta la o clinică de specialitate.

Incidentul s-a produs într-o gospodărie din localitatea Lunca Ilvei. Copilașul de un an s-a ars pe partea inferioară a corpului cu apă clocotită.

La fața locului a intervenit un echipaj SAJ, dar și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. De asemenea, a fost solicitat un elicopter SMURD, care să-l preia pe copilaș și să-l transporte la o clinică de specialitate.

„La fața locului, echipajul cu asistent medical SAJ a găsit un băiețel de un an cu arsuri prin opărire cu apă clocotită la nivelul membrelor inferioare. Arsurile sunt pe aproximativ 30% suprafață corporală și sunt de gradul 2. A fost stabilizat și s-a chemat în ajutor echipajul TIM SMURD, iar ulterior elicopterul SMURD, de care va fi preluat și transportat la o clinica de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Pacurar.

UPDATE:

„Din primele date, un minor de 1 an și 6 luni, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama acestuia ar fi tras de o găleată cu apă clocotită care era lăsată pe sol, găleată care s-a răsturnat provocându-i arsuri în partea inferioară a corpului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs fapta”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

Copilașul a fost transportat, cu un elicopter SMURD, la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...