0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

În curând, Jurassic Park și la Bistrița! Pașalâcul local vrea să îl declare pe Mihai Eminescu Regele Kitsch-ului din România

Kitsch (pronunție: /kɪtʃ/) este un termen care provine din limba germană și denotă stil prost, de prost gust, deseori în legătură cu diletantism artistic. De obicei kitsch se folosește în legătură cu obiecte pseudo-artistice de prost gust, față de stiluri cu o adevarată valoare artistică și estetică.

Piața Eminescu, cea mai serioasă replică românească la vocația săsească a edificării monumentale a ajuns de râsul curcilor. O specie de șobolibozauri modificată genetic și altoită cu raptorii T-Rex a pus mâna pe clădirea fostei Case a Sindicatelor și pe împrejurimi, și sapă și taie și rup și molfăie și orașul tace și Eminescu suferă.

Înăuntru e JALE. Sala de spectacole de 1000 de locuri gândită impecabil de arhitectul Lefelman pe modelul Operei din Timișoara a fost rasă și distrusă complet. În locul ei, raptorii au mutat Ciubella, un fel de talcioc îngrămădit la sol care are deasupra un spațiu cât să zboare avioaneLE. Emi – Center se numește acest talcioc fără parcare cu pretenții de mall. Mai încolo, scările care trebuiau să fie un teatru de vară au fost dărâmate pentru că raptorii au căutat sub ele spațiu. Ăștia caută mereu spațiu.

Dar să continuăm excursia în jurul capodoperei arhitectonice românești: în față se află magazinul Profi, singurul magazin din România a cărui ieșire dă direct în stradă. Nici primăria, nici cei de la circulație nu văd nimic rău în faptul că elevii ies cu cornul în mână drept în fața mașinilor. Buuunnnn.

Colțul de către policlinică a fost distrus ca de o bombă în plină zi pentru că Drăgan face el ceva la etaj, de închiriat. Strada a fost blocată două săptămâni și umplută cu moloz. Avem Inspecție în Construcții? Avem urbanism? Avem Poliție Locală? NU. Ah, da, poliția i-a dat o amendă lui Drăgan și el a plătit-o renunțând la sucul pe acea zi. Cam atât a fost de consistentă.

Scările de la intrarea principală sunt și ele bombardate și bucăți de placaj sunt aruncate care pe unde. Mai încolo, statuia lui Eminescu e pusă pe trotuar cu spatele la un bazin de apă. Nici tei rămuroși, nici romantism, nici cinste dată poetului. Noroc că estetica locului este salvată  la intrarea dinspre Metropolis unde – probabil tot în cinstea lui EMI – este amplasată o lucrătură cu iz de decupaj de wc public care are soclul cojit de placajul cu gresie. Am aflat că este sculptură și îi aparține lui Maxim Dumitraș și că nu a mai încăput în Sângeorz și de aceea a fost adusă aici. Dacă în proiect avea soclul de andezit și se chema Veriga (probabil cu gândul la relațiile dintre șmecherii care batjocoresc spațiul public) acum ea are soclu de nimic și se numește Explozie în WC.

Prin spatele clădirii își turează copiii cartierului mașinile speriind pietonii pentru că aici nu e nici trotuar, nici stradă, nici pietonal. E dezmăț.

Raptorii au distrus și demolează mereu o construcție făcută din leul dat de părinții noștri sindicaliști timp de o viață și primăria tace.

Dragi turiști, dacă doriți totuși să vedeți un loc frumos în acest teatru de război, urcați la etaj și vizitați biroul lui Drăgan, marele dezvoltator imobiliar, care face din orice bici ca să puște peste cetățenii Bistriței. Acest Trump de Viișoara, are luxul necesar de la interfon, la ferestre din care domină orașul. De acolo PașaNelu se vede mic, micuț, mic. Mic de tot. Și laș.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. :))) ce poliție locală, ce urbanism, ce inspecția in constructii, de primărie și primar ce sa mai spui? Omul își face treaba, plătește 600 amenda si …continuă să își facă treaba, bravo lui, dacă restul sunt slabi sau … sa nu spun corupti, asta e orasul, judetul, tara si europa pe aceeasi urma. 👍🏻👍🏻👍🏻

  2. „Zdranca, zdranca ițele”
    Când se-ntorc păștițele
    Târgul Bistriții drăguțul,
    Stă pe ouă ca și struțul,
    Pe ouă mari, de balaur,
    Din popou de dinozaur.
    Bistrițeanca le clocește
    Și plodul nu se răcește.
    Puii născuți din găoace
    Vor pleca la iarmaroace
    Și vor scrie sus, pe țarc,
    „Bistrița – Jurassic Park”

  3. Inainte de 1989 in Piata Mihai Eminescu din Bistrita urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de Institutul de Proiectări Bistrița, prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber, o grădina suspendată în suprafață de 7000 mp și parcare interioara, toate aflate într-un stadiu inaintat de constructie. Dupa revolutie cladirea a fost cumpărată de mai mulți afaceriști, printre care și Consiliul Județean a deținut spații în clădirea respectivă.
    În final, clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor a ajuns în proprietatea lui Gelu Dragan, patronul EMI-Corporation. Prin anul 2013 acesta dorea să deschidă un Mall, însă fără a avea la mână nici măcar un document de autorizare. Primăria Bistrița s-a autosesizat și a trimis mai multe echipe care să verifice legalitatea acestui demers. În primă fază s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, dar lucrările NU au fost oprite, iar pe fir a intervenit Poliția Municipiului care ulterior a întocmit un dosar penal în acest caz. Când a văzut că se îngroașă gluma, Drăgan a sistat lucrările și chiar a oferit cladirea spre vanzare , însă primarul Cretu spunea atunci ca primaria Bistrita nu este interesata de oferta. Nici Consiliul Judetean nu a manifestat interes pentru acest spatiu cultural generos. A preferat sa reabiliteze fostul Cinema Dacia, transformându-l într-un fel de “Cămin Cultural” pentru spectacole folclorice”. Şi totuşi, chiar dacă perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor din Piața Eminescu, de a deveni un “Mall Cultural” sunt compromise, cel putin sala mare ar putea fi recuperată si redată culturii Bistritei. De asemenea, atât grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcare de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial. Infelul acesta, Piața Eminescu ar putea primi o nouă infătisare, asemănătoare cu Piata Teatrului din Tg. Mures. Si nu in ultimul rând, această recuperare culturală ar fi un semnal că demolarea in perioada comunistă a celor 173 de case din Piata Eminescu nu a fost făcută in zadar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...