3.4 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

FOTO/VIDEO – LIVEZILE: S-a dat cod ROȘU de intervenție în Bistrița-Năsăud! Un exercițiu tactic de amploare

Zeci de echipaje de intervenție ale pompierilor, polițiștilor și salvatorilor SMURD au gonit în această seară spre Livezile, acolo unde s-a anunțat un grav accident rutier, cu multiple victime. Imediat a fost activat planul ROȘU pentru județul Bistrița-Năsăud. Desfășurarea de forțe a fost compleșitoare și, din fericire, totul face parte dintr-un exercițiu tactic, de antrenament, care urmărește pregătirea echipajelor în cazul unei catastrofe similare.

Colonelul Constantin Florea, comandantul ISU BN, este directorul de coordonare al exercițiului, iar dr. Tiberiu Tudor – UPU SMURD – a organizat exercițiul pe partea de intervenție a cadrelor medicale.

Este vorba despre un amplu exercițiu în care este pus în aplicare lanțul de salvare medicală, gestionând prioritatea îngrijirii bolnavilor, tratamentele aplicate și ordinea în care aceștia sunt transferați către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalulului Județean din Bistrița.

Exercițiul este unul care se apropie foarte mult de realitate, pompierii folosind, de exemplu, instrumentele de descarcerare pentru eliberarea răniților. Salvatorii au ridicat inclusiv corturile pentru astfel de intervenții, unde răniților li se acordă primul ajutor.

Exercițiul se va finaliza cu transferul răniților la spital, unde se va testa capacitatea de preluare a unui număr mare de bolnavi de Unitatea de Primiri Urgențe.

UPDATE

Exercițiul a presupus abordarea a trei scenarii dintr-un accident rutier deosebit de grav, în urma căruia au rezultat 23 de victime :

  • 1 – cod negru
  • 1 – cod galben
  • 9 – cod roșu
  • 12 – cod verde

În mod automat, s-a impus aplicarea Planului Roșu – referitor la desfășurarea de forțe și mijloace necesare gestionării situației din teren, respectiv Planului Alb la nivelul Spitalului Județean de Urgență, pentru organizarea unității sanitare în vederea primirii unui număr mare de victime rezultate în urma scenariilor prevăzute în exercițiu.

Rolul celor 23 de ”victime” a fost jucat de voluntarii Programului ”Salvator din Pasiune”, care au fost instruiți în așa fel încât evenimentul să fie cât mai aproape de o situație reală: panică, haos, informații eronate, leziuni ascunse, reacții neobișnuite pe fondul stresului accentuat etc.

Fluxurile informaționale și decizionale sunt extrem de importante într-o situație de urgență amploare, iar cooperarea între structurile operative, pe sectoare de competență este vitală. Timpul de reacție și abordarea tactică au fost urmărite, atât în zona de competență a pompierilor (descarcerare și prim ajutor calificat), precum și în asigurarea actului medical prespitalicesc – triaj preliminar/triaj, prim ajutor – în Punctul Medical Avansat (cort de campanie amplasat la locul accidentului) cât și în ceea ce privește evacuarea victimelor către spital/spitale, în funcție de leziunile suferite de acestea.

Peste 75 de pompieri militari, pompieri voluntari, medici specialiști în medicină de urgență și asistenți medicali, evaluatori, politiști și jandami cu peste 25 de mijloace tehnice specifice fiecărei instituții au fost direcționate gradual la locul exercițiului.

Pe timpul exercițiului, au fost identificate aspecte care trebuie îmbunătățite pentru perfecționarea intervențiilor în situații reale. Asigurăm opinia publică de necesitatea și oportunitatea desfășurării exercițiilor din această categorie. Pregătirea continuă a personalului propriu este una din prioritățile unității noastre, în scopul creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor județului Bistrița – Năsăud.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.