0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Lupta dintre Cîțu și Orban duce la scântei în organizația locală a PNL. Dorin Dobra: Turc înseamnă un singur vot, nu filiala!

Alegerile municipale și județene au lăsat un gust amar unora dintre membri PNL-ului local. Lupta dintre Cîțu și Orban pare să acutizeze disensiunile din partid. La anunțul lui Ioan Turc potrivit căruia Orban are sprijinul întregii filiale, Dorin Dobra ripostează: Turc înseamnă un singur vot!

Ziarele naționale și locale au titrat ieri că Ioan Turc și filiala pe care o conduce îl susține pe Ludovic Orban, la alegerile interne ce bat la ușă. Afirmația a fost făcută la Maramureș, la conferința de alegeri a filialei.

„Nu am fost în echipa lui Ludovic Orban în 2017, dar m-a convins şi de aceea are tot respectul meu şi al colegilor mei din filiala judeţeană Bistriţa Năsăud. Mai cred că liderii nu trebuie schimbaţi pe relative criterii de oportunitate. Pentru că dacă doar oportunitatea relativă este criteriul, atunci ne asumăm condiţia unui telefon mobil, a unei râşniţe de cafea sau a unei maşini de spălat”, a declarat ieri, Turc, în Maramureș.

Susținerea declarată a lui Ludovic Orban a întregii filiale pare să-l fi înfuriat pe unul dintre viceprețedinții organizației. Este vorba despre Dorin Dobra, care a ținut să-l asigure pe Turc, printr-o postare pe FB, că el este un singur vot.

„Nu știu pe ce se bazează Ioan Turc, liderul PNL Bistrița-Năsăud, când îi declară lui Ludovic Orban că “are susținerea lui și a filialei”! Respect opțiunea lui Ioan Turc pentru actualul președinte al PNL, care până una-alta înseamnă un singur vot, așa cum doresc să îmi fie și mie respectată opțiunea pentru Florin Cîțu ca viitor președinte al PNL. Iar dacă această declarație nu e un delict de opinie, am eu o bănuială consistentă că mulți dintre colegii de filială sunt în aceeași situație ca mine, iar opțiunile lor merită și ele respectate. În legătură cu susținerea filialei pentru Ludovic Orban, așadar, aș fi mai precaut, mai ales că declarațiile lui Ioan Turc lasă impresia unor exclusivități, ceea ce este exclus!”, a precizat Dorin Dobra.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...