0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

ATENȚIUNE – un urs și doi elefanți au fost reperați la intersecția Pieței Petru Rareș cu Piața Petru Rareș, în Dregătoria BN

Acest Sergiu Nicolaescu al politrucii liberale, frumosul frumoșilor și vorbitorul vorbitorilor – care când ia cuvîntul fâlfâie draperiile – a reușit – în condițiile mediocrității colegilor de partid – să se cațere din nămolul politicii locale pe o piatră pe care scrie Dregătorie și stă acolo pînă la următorul val. Scaunul de Dregător i se potrivește cam cât orbului ochelarii de privit eclipsa, dar Înalta Poartă, care își alege slujitorii exclusiv după pozele de pe Facebook, nu avea cum să știe că Stelică este alarmist. 

            Ajunsul zilei : Stelică, Pasărea de foc a Furtunii își ține mâinile la un loc pe prescripție medicală pentru că în rest dă din ele pe lângă ape învolburate, drumuri dărâmate, resturi de viituri, ca o pasăre care își caută echilibbrul. Cu model în linia liberală Brătianu – Ceaușescu, acest învățăcel al politicii autoritare de tip ceaușist are mereu un ton al vocii care anunță apocalipsa, colapsul, urgia, dezastrul și distrugerea. De altfel el le și instituie după ce felul lui de a fi le cheamă, așa cum s-a întâmplat și în situația în care noi nu am avut condițiile Stării de Urgență, dar Stelică a declarat-o  lăudându-se mai apoi în ziare că a făcut-o cu pile la partid, la guvern, la București. La așa prostie, Guiness Book a rămas tăcută, iar cetățenii s-au apucat să dea declarații pe propria răspundere că se duc să își cumpere o pîine. Stelică ne-a pus în rând cu lumea după mintiuca lui de om frumos a la Alain Delon și capabil ca măgărușul din filmul cu același nume.

            Expertul în detectarea elefanților, Domnul Klaus a descoperit de curând doi elefanți în biroul lui Stelică. Ursul era în fața instituției (că acum ei umblă de nebuni), și răscolea prin coșul de gunoi unde nu a găsit altceva decît ordine de partid pentru prefectul liberal, extrem de indigeste, pe care ursul le privește cu greață, dar prefectul le execută așa cum execută executorii, adică valeții care vor să rămână la stăpân. Cu calitatea de garant al legalității pierdută în pașalâc, Stelică polipiticul de mucava a primit o a doua față și drept cadou doi elefanți care stau după biroul lui. Toată lumea îi vede, dar nimeni nu vorbește despre ei ca și cum ar fi vorba despre niște fărădelegi care se cer ascunse muritorilor de rând. Vom reveni cu detalii pentru că elefanții umblă mult și află multe despre ascunzișurile Dregătoriei și își poartă trompele prin urechile multora. Relațiile privilegiate, politica pusă în locul legii… și câte și mai câte șoptesc elefanții. Dar chiar, în afară de domnul Iohannis nimeni nu-i vede?

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...