În Piața Decebal din Bistrița, condiții similare cu cele de acum un secol. Vara -foarte cald, oamenii folosesc în 2021 umbrele să se apere de soare, iar iarna îngheață toate pe tarabe. Acestea fiind condițiile, producătorii din Decebal aruncă la gunoi, zilnic, sute de kilograme de fructe și legume. Primăria Bistrița încă n-a reușit să asigure condiții minime pentru ca producătorii să își vândă produsele civilizat deși de promis au promis toți cei care au condus de-a lungul anilor Primăria Bistrița. Vorbe, mai puțin fapte…
Sute de kilograme de fructe și legume ajung zilnic la tomberon, distruse de căldura care a pus stăpânire pe județ. Pe lânga marfa compromisă, comercianții se văd obligați să îndure căldura excesivă, amplificată de acoperișul din tablă.
Primăria Bistrița nu pare să se grăbească să ia vreo măsură astfel încât să ușureze munca producătorilor. Pentru a reduce din pagube, aceștia aduc în piață cantități reduse de legume și fructe. Cu toate acestea, la finalul unei zile ajung să arunce cutii întregi de legume și fructe stricate.
Din păcate, aceste pierderi se regăsesc și în prețul produselor pe care le găsim în piață. Comercianții spun că vina aparține administrației publice locale, care nu ia măsuri pentru modernizarea pieței.
Reporterul Bistrițeanul.ro a stat de vorbă cu producătorii. Iată ce ne-au spus:
„Venim în fiecare zi cu marfă la piață, de la zeci de kilometri. La final de zi, recuperăm ce putem din produsele rămase. O parte le folosim pentru consum propriu. Dar mare parte din ce ne rămâne aruncăm. Avem tot timpul găleți cu apă și stropim produsele, dar în rest, nu prea avem ce face. Așteptăm să vedem ce vor face autoritățile, măcar de la anul să fie mai bine”, a declarat unul dintre agricultori.
„Sunt produse perisabile. E vară, e adevărat. Însă de atâția ani ni se tot promite că se vor crea condiții moderne. Nu se face nimic. Au rezolvat să nu mai înghețăm iarna. Dar pe perioada verii, nici o îmbunătățire”, a spus supărat, un alt agricultor.
Te doare sufletul când vezi că ai cerere, iar produsele îți sunt la km distanță
„Noi am redus pe cât se poate cantitatea de mărfuri cu care venim. Dar nici asta nu putem face mereu. Am avut zile în care cererea a fost mult peste ceea ce am adus. Și te doare sufletul când vezi că ai cerere, iar produsele tale sunt depozitate la kilometri distanță”,a adaugat alt comerciant.
„Încă vara asta e bine. Nu știm ce se va întâmpla după ce se va deschide acel hypermarket. Au fost multe discuții și pe tema împărțirii pieței. Sunt oltenii care vin și ei în piață, e normal. Avem produse din județul nostru. De ce nu se găsesc soluții astfel încât să trăiască toată lumea, și ei, dar și noi. Toți suntem producători în țara asta. Toți vindem în aceleași condiții. Vara ne sufocăm, iar iarna înghețăm. Cineva trebuie să se uite și spre noi. Și să ia măsuri. Cel puțin 20 de pubele pe zi umplem cu marfă deteriorată”, a solicitat un alt comerciant.
Nici la hala de produse lactate și brânzeturi, condițiile nu sunt mai fericite. Și acolo, la orele amiezii, vânzătoarele și cumpărătorii trebuie să suporte căldura infernală. Pentru a mai reduce disconfortul, stau cu ușile deschise.
„Noi tot în condițiile astea stăm de ani de zile. Dar e bine. Avem clienți. Asteptăm să vedem. Autoritățile vor crea condiții. Noi avem răbdare”, a spus amuzată una dintre femei.
Contractat telefonic, viceprimarul Călin Stan s-a arătat surprins de cantitatea de mărfuri care se aruncă zilnic. Edilul recunoaște, însă, necesitatea modernizării Pieței Decebal.
„În ce privește pubelele, ar trebui să avem la fiecare masă cel puțin trei. Mie nu mi s-a adus la cunoștință până acum că se aruncă atâta marfă. Regulamentul piețelor spune că ei trebuie să își ducă seara mărfurile acasă. Însă voi avea discuții cu ei să vedem ce propuneri am putea lua în calcul. La nivelul administrației publice locale au fost unele discuții referitoare la modernizarea pieței. Până nu avem ceva concret, mi-e greu să vă dau niște informații care ulterior să nu se confirme. Ne-am ocupat inițial pe îmbunătățirea relației între comercianți și producători și conducerea pieței. Cu siguranță că este nevoie de modernizarea pieței”, a precizat viceprimarul Călin Stan.
Culmea, în 2018, Ioan Turc recunoștea că în piețele din Bistrița comerțul se face ca-n Ev Mediu. Visa atunci la o piață modernă, în spațiu închis, cu temperatură controlate. Ce promitea Ioan Turc când încă nu era „la butoane” puteți citi în materialul de mai jos:
Cum ar putea scăpa comercianții din Piața Decebal de căldura infernală pe timp de vară
Mai lăsați din preț, așa nu o să mai aruncați.
Dacă ai fi țăran adevărat nu ai afirma așa ceva…
noroc că avem pârtie de schi, de asta avea nevoie orașul european, era ultimul lucru pe care îl mai avea de rezolvat…
Taranul ar lăsa dar bijnitarii nu i lăsa!
Ieri în Piața Decebal am plătit 31 lei pt 1 kg roșii, 3 bucăți ardei gras, 4 bucăți ardei iute și 1 kg castraveți!!! Atât plăteam în perioada de iarnă! Nu-i normal! În condițiile în care merele și roșiile sunt din Polonia, lebenița din Grecia sau Turcia și toți comercianții au aceleași prețuri, atunci nu vorbim de o piață de producători. De acum înainte o să cumpăr din supermarket. Aceleași produse, prețuri mai mici! Când l-am întrebat pe domnul care vindea lebeniță la începutul sezonului de unde o aduce, a zis că din Grecia. El nu aduce de pe marginea drumului(adică de la Dăbuleni). Păi atunci nu mai bine mă duc la supermarket? Ce rost are? Dacă produsele oricum nu sunt românești și mai plătesc și pagubele produse de caniculă sau mai știu eu ce….
Daca ar mai lasa din ptretzuri legumele si fructele s-ar vinde imediat si n-ar mai trebui aruncate .
Toata lumea vrea sa vanda cat mai scump posibil si toti vor sa se ” imbogateasca ” peste noapte … si nu vor sa priceapa ca din comertzul cu legume, in veci… nimeni nu s-a imbogatzit , ci traiesc de pe o zi pe alta doar . Cine-i hulpav , nesabuit si prost… n-are decat sa si le arunce la gunoi … ! Asta se intampla maiales ca vanzarea acestora se face de intermediari si nu de producatori .