Momente emoționante, la Muzeul Județean din Bistrița, acolo unde a fost inaugurată expoziția foto „Generații”. 8 voluntari seniori i-au învățat pe copiii de la Fundația Inocenți Bistrița cum să planteze roșii, cum să-și facă bijuterii sau de cum se economisesc banii.
A fost vorba despre un proiect inițiat de Fundația Regală Margareta a României. Acesta a presupus
Psihopedagogul Mihaela Mihalcea, de la Fundația Inocenți, a fost cea care a coordonat – cu ajutorul celorlalți angajați ai fundației – programul Generații.
Andrada Miron a făcut oficiile de gazdă, prezentând proiectul și oferind mici cadouri seniorilor care s-au implicat în proiect.
„Este vorba de o colaborare între voluntarii seniori și copiii care frecventează centrul de zi al Fundației Inocenți. Voluntarii seniori au venit în fundație cu ideile, pasiunile și hobby-urile lor. Noi i-am ajutat cu tot ce a fost nevoie. Iar ei au realizat ateliere și activități cu copiii – pe baza experienței profesionale sau a pasiunilor dumnealor. Am avut, de exemplu, un atelier de educație rutieră, cu o doamnă profesor de 67 de ani, foarte simpatică… Acest program s-a realizat on line.
Ne-a impresionat faptul că majoritatea seniorilor voluntari s-au pliat foarte bine pe situația pandemică. Spre surprinderea multora, seniorii s-au conectat fără probleme cu noi și copiii de la Inocenți, pe platformele pe care am susținut cursurile… Rezultatele au fost extraordinare. S-au hrănit unii pe alții din punct de vedere emoțional…”, ne-a explicat psihopedagogul Mihaela Mihalcea.
„Am avut și un atelier de educație financiară. Copiii au învățat ce înseamnă să câștigăm bani, cum se pot economisi aceștia și de ce ar fi nevoie să și donăm din când în când…”, a precizat Mihaela Mihalcea.
Copiii de la Fundația Inocenți s-au bucurat și de un atelier de grădinărit. Au ieșit la iarbă verde și au învățat cum să planteze flori sau legume.
Despre acest atelier, ne-a povestit pe îndelete domnul Procope Negrușeri – unul dintre bunicii voluntari care și-a deschis porțile grădinii pentru toți copiii fundației.
„Eu i-am învățat pe copii cam cum se lucrează în agricultură. În limitele cunoștințelor și puterilor lor, desigur… Au învățat să planteze un pom. Au plantat împreună cu noi roșii, care acum au crescut mari…! La Viișoara i-am adus, pentru că am o grădină mare, slavă Domnului. Au lucrat și la fân.
Copiii trebuie să știe cum se ține o greblă sau o furcă în mână… Trebuie să știe cum să planteze o floare și să aibă apoi grijă de ea. Trebuie să se bucure de fiecare lucru pe care îl fac. Oricât ar fi de mărunt… Este o onoare să îi ajutăm pe acești copii. Nu le putem da bani, dar îi putem învăța tot ce știm noi… Noi suntem pensionari, avem timp liber din belșug… E o bucurie să dăm o mână de ajutor…”, ne-a mărturisit Procope Negrușeri.
Bunicii care își doresc nepoți au ocazia să-i găsească la Fundația Inocenți Bistrița…
Din program nu a lipsit nici atelierul de confecționat bijuterii, ne-a povestit entuziasmată Mihaela Mihalcea. Copiii au învățat să-și facă singuri brățări, cercei, lănțișoare alături de o doamnă care are la baza profesiei specializarea de bijutier.
O altă bunică i-a învățat pe copii cum se croșetează sau cum se coase.
Seniorii sau bunicii pensionari din Bistrița sunt invitați și de acum înainte să se implice în acest proiect derulat de Fundația Inocenți Bistrița.
„Este o relație cu totul specială care se realizează între cele două generații. Unii nu au nepoți, dar au ocazia să-i regăsească aici. Iar unii copii nu au bunici, însă au ocazia să-i descopere la noi. Totul are la bază relaționarea și valorizarea reciprocă. Cei mici sunt atât de deschiși să primească și să învețe, iar bunicii iubesc să dăruiască din experiența vieții lor…”, ne-a mai mărturisit Mihaela Mihalcea.
Fundația Inocenți Bistrița este parte din acest proiect din luna septembrie 2020.
Rezultatele unui studiu național realizat de Fundația Regală Margareta a României relevă faptul că aproape jumătate dintre vârstnicii români se confruntă cu un acut sentiment de inutilitate, după pensionare.
În același timp, rata abandonului școlar este foarte crescută în rândul copiilor care provin din medii defavorizate.
Ca o soluție la aceste două probleme, fundația a dezvoltat o metodologie intergenerațională bazată pe colaborarea între generații, pe schimbul reciproc de valori și experiențe. Pe nevoia tinerilor și a copiilor de modele pozitive, dar și pe dorința seniorilor de a se menține activi în comunitate.
Metoda intergenerațională presupune implicarea seniorilor în activități de remediere școlară, cluburi și ateliere educaționale. Toate acestea – în beneficiul copiilor din familii nevoiașe care frecventează centrele sociale de tip școală după școală.