-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Alexandru Uiuiu, despre demiterea sa de la Direcția pentru Cultură: „NU am colaborat cu vechea Securitate”

În 30 iunie a venit o doamnă de la București și mi-a înmânat ordinul de ministru. Care prevedea că, de a doua zi, din 1 iulie, nu mai sunt director. Motivul a fost unul singur: în 1984, acum 37 de ani, am dat foc portretului lui Ceaușescu. A început o anchetă, am fost chemați la Miliție, eu și încă 3 colegi de-ai mei. A trebuit să dăm declarații…”, ne-a povestit Alexandru Uiuiu, fostul director al Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Despre demiterea acestuia, Bistrițeanul.ro a scris mai jos:

Țara lui Papură Vodă: Alexandru Uiuiu, demis de la conducerea Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Instituția, fără director de o săptămână

Fostul director al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Bistrița-Năsăud ne-a explicat care ar fi detaliile ascunse în spatele demiterii sale.

Din cele patru declarații date de Alexandru Uiuiu în ancheta din 1984 – actualul Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a făcut un dosar.

M-au declarat colaborator al Securității. Dosarul conține 4 file… În 1985, cazul a fost clasat. Demiterea mea din 2021 de azi pe mâine se datorează unor fapte din 1984… Când aveam 21 de ani… NU am colaborat cu vechea Securitate. Nu am avut timp, nu am avut interes. Eram printre cei mai buni studenți la facultate, eram jucător de handbal la Universitatea Cluj. Nu aveam niciun interes să fac voluntar așa ceva. A fost doar o interpretare eronată.

Lucrurile oricum nu sunt pe terminate. Mai am câteva căi de atac de care voi uza… Am și declarațiile legalizate notarial ale altor doi colegi de-ai mei. Nu ne-am dus de bună-voie să pârâm…

Nemulțumit de această decizie, Alexandru Uiuiu a dat în judecată CNSAS pentru acea decizie.

Procesul a durat doi ani, însă l-a pierdut din cauza unor vicii de procedură.

Pe toate acestea le-am notat, pentru a le înainta – într-o ultimă încercare – Avocatului Poporului. Nu mi s-a aprobat probațiunea cu martori… Avocatul meu avea atunci de ajuns la o nuntă a unei verișoare. Mi-a spus că întâmpinarea este atât de bine făcută încât nu trebuie să ne facem griji. Nu m-am prezentat nici eu la prima chemare. Curtea o fi interpretat totul drept sfidare. Au dat verdict de colaborator.

La recurs când ne-am prezentat nu i-a mai interesat nimic. Nici nu au aprobat prezența martorilor… Au considerat că o astfel de etichetare nu produce decât consecințe morale. Nu li materiale. Dar uite că există și consecințe materiale, de vreme ce mi-am pierdut locul de muncă…”, a mai comentat Alexandru Uiuiu.

Între timp, Alexandru Uiuiu a dobândit toate competențele necesare. A terminat facultatea, a făcut studii post-universitare, și-a dat doctoratul. „Am dat concurs în 2010 la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Am ocupat funcția de director prin concurs, respectând toate normele legale…

Alexandru Uiuiu a mai explicat că a depus o plângere prealabilă prin avocatul său la Ministerul Culturii.

Ordinul dat de ministru nu respectă principiul neretroactivității legilor. Articolele care mă incriminează pe mine sunt prezente în Codul Administrativ promovat prin Ordonanță de Urgență în 2019. Iar numirea mea a avut loc în 2010. M-au taxat cumva retroactiv…”, a mai spus Alexandru Uiuiu.

Culmea, în ultimii ani Alexandru Uiuiu a fost notat cu calificative superioare privind competența și desfășurarea activității în instituție. În aprilie a primit calificativul Foarte Bine din partea Ministerului Culturii, pentru ca în iunie, același minister să îl destituie.

Zile fripte, puse la cale de un subordonat…

Toată povestea cu dosarul la CNSAS a ieșit la lumină anul trecut, când Ministerul Culturii nu a reacționat public.

Alexandru Uiuiu susține că reacția de acum a Ministerului Culturii se datorează lui Karoly Levente Legendi – angajat al instituției.

În cele 6 luni de când au câștigat liberalii alegerile, Karoly Legendi s-a ocupat cu delațiuni, a creat un climat foarte prost de muncă și conflicte continue. A făcut presiuni la adresa prefectului și a ministerului. Reacția de acum a ministerului este încununarea muncii lui de șase luni.

În instituție nu a făcut nimic altceva. Eu îi pregătisem un dosar disciplinar consistent pentru neîmplinirea sarcinilor de serviciu și absențe nemotivate. Acum, de pildă, după ce mi-a sosit mie ordinul de demitere, el a plecat în concediu, în Ungaria. Nu i-a semnat nimeni concediul de odihnă, nu i-a dat nimeni învoire…

Șoferul – alt personaj sinistru dat afară din Poliție cu litera I – a plecat și el la băi…”, a mai spus Alexandru Uiuiu.

Toată instituția a rămas practic pe umerii Cameliei Târnovan – despre care Alexandru Uiuiu are doar cuvinte de laudă.

Am colaborat foarte bine timp de 10 ani. Este o profesionistă desăvârșită și impecabilă. E un model în tot ceea ce face.

Practic ministrul are de ales între această profesionistă desăvârșită și celălalt angajat care s-a ocupat de politică, învârteli și mici afaceri jalnice. Soția lui are ceva funcție de conducere printre femeile liberale… Probabil își dorește și el o funcție de director interimar, pe măsura activității electorale. Pentru că un mediocru și un incompetent ca el nu poate trece de un examen. Deci cât de greu poate fi de ales aici…?”, s-a mai întrebat retoric Alexandru Uiuiu. 

Fostul director a mai comentat că „Legendi este un fel de revoltat de serviciu care face fix ce vrea el, nu suportă niciun fel de autoritate… Prefectului îi spune Stelică, în conversațiile pe care le are. M-am adresat prefectului, încercând să-l sancționez pe Legendi pentru comportamentul necorespunzător de funcționar public. Dar prefectul mi-a interzis să-l sancționez.

Legendi mi-a spus în față că mă suflă ca pe-o pană din funcția de director… Am considerat că dacă el reușește așa ceva, înseamnă că funcția asta este una pur decorativă. Și se pare că așa și este…”, a mai concluzionat Alexandru Uiuiu.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Terminati mai cu prostia asta , ca habar n-aveti voi ce insemna , la cererea fostei securitati sa refuzi sa ” colaborezi ” . Mai de musai, mai de voie buna… n-aveai de ales, ptr ca altfel tu si toata familia ta, erau ” vai mama lor ” . Erai dat afara de peste tot, nu puteai urma altul scolile din Romania si nu puteai sa mergi decat la .. ” sapa ” … si salahor in constructii … sau mina , daca nu cumva erai strans cu usa si bagat in puscarie… !
    Totul depinde ce fel de ” colaborator ” ai fost fortzat sa fi sau ba… si la urma urmei, daca nu terminam cu ” maaaa… mosit-o l-a omorat pe tata si amu te omor io pe tine ” . .. societatea romaneasca se va autodistruge singura, fara sa mai ” tabarasca peste noi ” … cei din Est ori cei din vest ( care deja sunt aici ) .
    Discutati numai cu batranii si preotzii batrani… ce au patzi daca s-au impotrivit … Maaa, este un regim apus si oamenii trebuie ” apreciati ” dupa ceea ce sunt, dupa calitatea lor morala, fizica, psihica si sociala … nu dupa ceea ce au fost ” fortzatzi ” sa faca ! FITI OAMENI CUMINTZI si nu le faceti jocurile politrucilor astora de proasta calitate pe care-i avem !

  2. mda… pai l-au demis ca este colaborator al securitatii cu acte, adica cu decizie definitiva si irevocabila a judecatorilor!
    Ca el zice ca nu este (sa demonstreze), ca avocatul are de mers la nunti (sa-l schimbe), sa inceapa alte procese prin care sa-si dovedeasca nevinovatia….deocamdata este dovedit colaborator!!! E si normal ca trebuia DEMIS.
    Dar totusi, lasand la o parte speta – revin la ce ziceam mai devreme – 1 director la 1 angajat???? si asta e loc de munca?
    Caldut loc de munca! Pai corect e asa????

  3. Vă rugăm să nu vă mai formalizați. Și în alte instituții europene oamenii sunt supravegheați. Dascălii din Franța, spre exemplu, spun despre inspectori că au urechile mari, cei din Belgia au ajuns ca să-și camufleze ferestrele claselor, iar profesorii austrieci au ajuns niște suspicioși cât se poate de prudenți… Trebuie să recunoașteți totuși că Securitatea românească era în privința asta mult mai eficientă. Ea recruta, atât din licee cât și din școlile gimnaziale, câte 4 elevi ciripitori (Sursa: Germina Nagâț – ziare.com). Aceștia scriau în angajament să dea informații despre tot ce se întâmplă în jurul lor iar, după ce-și făceau stagiile prin școli, erau predați altor ofițeri când plecau în armată, facultăți sau în câmpul muncii. Unii se întorc la Bistrița sub formă de prea-cuvioși cu pretenții, înalt-prea-sfințiți sau cine știe ce președinți de consilii județene actuale și viitoare. Așa că nu vă mai formalizați, domnilor și doamnelor. Și dumneavoastră puteți fi supravegheați de vreun Big Brother și abia atunci veți înțelege, cu siguranță, cât sunteți de banali. (………..)

  4. si ai mei au fost urmariti, pe unul il vazusem la felix, imi aduc aminte, in costum negru statea in caldura din iulie . singurul care nu a patit nimic, este familia lui NASUI, tatal a dezertat in America dar familia lui nu a patit nimic, au lucrat mai departe in centralele de comert exterior. Securitatea te urmarea zi si noapte . l-am gasit si pe cel care o urmarea pe mama si tata, a fost declarat de judecatori ca a facut politie politica . unu din bistrita. pe site-ul CNSAS sint 6 ofiteri , unu e Belei, Nechiti si inca 4 . ciudat ca nu ii arata nimeni

  5. Mai ” Zorro „… vezi ca daca te interpeleaza ” securistii ” ( de astazi ) o sa te cam c*ci pe tine … De regula pentru toti colaboratorii vizati , exista ” dosare deja intocmite ” si puse in asteptare la ” sertar ” cu ” ceva… ” mai mult sau mai putin adevarate , prin care sa poata fi constransi sa ” colaboreze ” … asa ca nu mai fi tu atat de GICA CONTRA , ca s-ar putea s-o ” musti ” … !
    Ma… astazi in Noul Cod Penal, este dezincriminata infractiunea de ” denuntzare calomnioasa ‘ … si daca artifical itzi ” trage ” cineva o denuntzare ptr o fapta oarecare, pentru solutionarea ei trebuie intocmit un ” dosar penal „… la care ” cineva face cercetari si verificari ” … si pana se lamuresc lucrurile, este vai de curu tau … , ca oricum denuntzatorul nu va fi tras la raspundere penala si nici contraventionala daca nu se confirma fapta . Asa este legiferat astazi in Romania …
    Asa ca nu mai fi tu asa de viteaz …

  6. Pe unii ii rezolva la bistrita pe altii la cluj…cei rezolvatj la cluj se laudau cat a dat! Ceilalti doar dupa doi ani se laudau cat de corect e uiuiu!

  7. Toti sun de vina, mai putin invinuitul (dovedit)! Cei care au murit in inchisorile comuniste ar fi „mandri” de ce „coloana vertebrala” ai si acum, in al 12-lea ceas. Se pare ca doar „apucaturile” ti-au ramas. Cand o sa iasa „realizarile” din timpul sefiei” la suprafata, vei mai poza in virgina nevinovata?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...