-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

VIDEO: Doi pescari s-au întâlnit, în miez de noapte, cu o ursoaică cu pui, la Colibița. Cum s-a terminat totul:

Doi pescari au avut parte de spaima vieții lor, după ce noaptea trecută s-au întâlnit cu o ursoaică cu pui. Cei doi se aflau la pescuit, la Colibița și când au văzut ursoaica la nici 40 de metri de ei au cerut ajutor. Un paznic a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi le-a sărit în ajutor.

Incidentul s-a petrecut azi-noapte, la Colibița. Aproape de miezul nopții, cei doi pescari se aflau la pescuit când de ei s-a apropiat o ursoaică cu pui. Animalul s-a apropiat la 30-40 de metri de cei doi. Văzând ursoaica atât de aproape, cei doi au luat-o la fugă și și-au abandonat sculele de pescuit pe malul lacului.

Pescarii au apelat la paznicul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din zonă. Acesta a ajuns la ei în 10 minute cu o barcă și i-a trecut lacul.

„La ora 23:00 am avut ocazia să scăpăm teferi la Colibița după o întâlnire cu o ursoaică cu trei pui. A apărut la 30-40 de m de colegul meu, noroc că nu am făcut parte din meniul ei. Mulțumesc paznicului AJVPS BN, care a venit în ajutorul nostru în 10 minute după întâlnirea de gradul III și ne-a extras din zona fierbinte.”, povestește Dan Suciu, unul dintre pescari, pe Facebook.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. De acuma, le recomand pescarilor, ca sa-si confectioneze si ei, pe langa ” scule ” si cate un cutzit din lemn ( ca si vanatorii ) … sa-si poata rade rahatul din nadragi… cand dau nas in nas cu ursul … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...