0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Ce analizezi când cumperi lunete şi camere de termoviziune?

Dacă te numeri printre persoanele care abia au descoperit experiențele în natură şi vânătoarea cu siguranță, eşti în căutare de echipament potrivite, de dispozitive care să îţi permită să beneficiezi de experiențe excepționale.

Poate ai aflat de la prieteni sau specialiști că din arsenalul vânătorului, pe lângă armă nu trebuie să lipsească binocluri, lunete, camerele de vânătoare, camerele de termoviziune, echipamentele de emisie recepţie şi bineînţeles vestimentaţia adecvată pentru vânătoare.

Trebuie să recunoaştem că sunt multe de discutat despre cele mai bune echipamente, așa că în rândurile următoare ne-am propus să ne oprim puțin atenția asupra a două dintre ele: camere termoviziune şi lunete.

Camere termoviziune – perfecte pentru vânătoare la pândă

Cei ce apreciază o pândă de noapte bună, cu siguranţă, trebuie să aibă în arsenal o cameră termoviziune. Acest echipament colectează lumina infraroşu a corpurilor o concentrează prin obiectiv şi o focalizează în imagini diferențiate ale animalelor şi oamenilor. Principalele caracteristici ce trebuie analizate când vine vorba de vânătoare sunt cele legate de precizia de măsurare a distanței şi precizia de măsurare a temperaturii. De asemenea o cameră termoviziune eficientă trebuie să fie una compactă, să fie bine realizată, din materiale durabile şi să reziste chiar şi la condiții extreme de umiditate şi temperatura. Echipamentele trebuie selectate şi în funcție de greutate şi forma, trebuie să se potrivească vânătorului astfel ca acesta să beneficieze de experiențe inedite. 

Lunete – cum trebuie selectate

Lunetele sunt acele echipamente care se montează pe armă şi care oferă utilizatorului o imagine detaliată asupra prăzii. Aceste echipamente trebuie selectate diferit în funcție de activitatea desfăşurată. În magazinele online de specialitate există diferite tipuri de lunete. Sunt potrivite pentru goană, pânda, tras la distanță sau variantele  universală. Alte aspecte ce trebuie analizate ţin de caracteristicile optice, greutate, ergonomie, materiale, marcă şi buget.

Echipamentele de vânătoare presupun costuri destul de ridicate, de aceea selectarea, manipularea şi depozitarea acestora sunt operaţiuni ce trebuie realizate cu multă atenţie. Acestea pot fi păstrate în noptiere securizate sau în dulapuri special amenajate. 

Sursa de imagine:
MykolaMoriev / Shutterstock.com

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Cu o precizare insa, anume faptul ca :
    1/. De la lasarea serii si pana la ivirea zorilor, vanatoarea este interzisa si toate aceste ” camere … ” nu sunt destinate vanatorilor legali, autorizati si ecologisti … in nici un caz .
    2/. Totodata, sa stiti ca pentru vanatorul legal si autorizat, animalele care fac obiectul vanatorii… NU SUNT CONSIDERATE… ” PRADA ” , ci animale salbatice cuprinse in listele care fac obiect al vanatorii !
    3/. Sa nu uitam faptul ca in Legea armelor si munitiilor, detinerea si folosirea aparatelor de ochire cu ” laser – in infrarosu si de ochire pe timp de noapte cu termovizualizare ” montate pe arma ( de vanatoare ) , constituie infractiune si se pedepseste penal ( inchisoare, confiscarea armei care face obiect … , anularea permisului de arma si al permisului de vanatoare , precum si recuperarea c/v vanatului impuscat [ vanat ] in acest mod ) .
    4/. Acolo insa unde animalele de prada , nu pot fi ” recoltate ” decat numai noaptea, cu autorizatie speciala si cu totul justificat, se poate exercita vanatoarea si noaptea, dar NU ESTE REGULA, CI EXCEPTZIA .
    Cel putin la noi in Romania, asa este legiferat … SI BINE-NTELES CA NU LIPSIT DE IMPORTANTZA ESTE SI FAPTUL CA DACA VANATORUL VREA SA FIE FOARTE BINE ” DOTAT „… ISI POATE CUMPARA SI … ceas cu cuc , ATV-uri, corturi, scari si scaritze de catzarat prin copaci, masti si costume de mascare … , echipamente termice impotriva frigului cand sta iarna la panda , drone de cautare si identificare a vanatului , helicopter care sa-l duca fix la ” prada … ” , abator portabil de eviscerat si facut salam… direct la fata locului si eventual si un magazin ambulant care sa vanda carne si preparate de vanat … in drumul sau spre ” casa ” … etc. etc. etc. !
    Dar toate astea pot fi cumparate si ca ” hoby ” … nu neaparat pentru a vana si impusca animalele padurii… NU ???!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...