0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Doi foști șefi de post și încă un polițist, condamnați la închisoare pentru corupție. Unul dintre ei va petrece 4 ani după gratii

Doi foști șefi de post și încă un agent au fost condamnați la închisoare, pentru fapte de corupție comise în perioada 2014-2015. Doar unul dintre cei trei a primit o pedeapsă cu suspendare, ceilalți doi fiind condamnați la 4 și respectiv 3 ani jumătate de închisoare.

Titu Cornel Popârțac, Alexandru Ștefan Pui și Florin Pădurariu, toți agenți de poliție, au fost condamnați zilele trecute pentru mai multe fapte de corupție. Faptele au fost comise în perioada 2014-2015.

În perioada respectivă, Titu Cornel Popârțac era șeful de post la Maieru, iar Alexandru Ștefan Pui subaltern. Florin Pădurariu era șef de post la Feldru. Procurorii spun că cei trei închideau ochii la nerespectări ale legislației rutiere. Practic aplicau sancțiuni mai blânde.

Tot procurorii mai spun că Popârțac oferea inclusiv informații confidențiale despre controalele efectuate în zonă de diferite instituții ale statului. De exemplu, în schimbul unor munci agricole, băuturi alcoolice și organizarea de mese festive le-ar fi dat informații unor hoți de lemne sepre patrulele de poliție din zonă.

De asemenea, ar fi oferit informații despre controalele ITRSV sau ale polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice.

Cei trei polițiști au fost trimiși în judecată abia în 2017, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Năsăud. Judecătorii de la Năsăud au venit cu prima soluție în acest dosar abia în decembrie anul trecut. Toți trei au atacat sentința, dosarul ajungând pe mâinile judecătorilor clujeni, care s-au pronunțat zilele trecute.

Instanța a stabilit ca agentul Pui Alexandru Ștefan să petreacă 4 ani și trei luni după gratii și să plătească o amendă penală în valoare de 3.900 de lei. Acesta a fost judecat pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.

Titu Cornel Popârțac a fost condamnat la 4 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu. În urma apelului, judecătorii clujeni au decis să îl achite pentru una din infracțiuni. Astfel i s-a micșorat pedepasa la 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare.

Florin Pădurariu a fost judecat pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. A primit trei ani de închisoare cu suspendare și o amendă penală de 2700 de lei.

Atât Pui Alexandru Ștefan, cât și Titu Cornel Popârțac sunt deja după gratii.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Intotdeuna raul trebuie pedepsit si la cata rautate e in familia politistului cu magazin, era clar ca vor avea de suferit o data sau mai tarziu.

  2. Coruptul de titus popartac mi-a amendat copilul cu 2000 de lei in pandemie pentru ca era in slapii si cu punga de gunoi in mana in coltul blocului langa tomberonul de gunoi, nu a spus nimic catre copil ia cerut buletinul si a facut poza la el lucru ce este ilegal si m-am trezit cu amenda acasa in posta Doamne,Doamne nu bate cu bota

  3. Fraierii de serviciu.Cu ITRSV, fara, lemnul dispare zilnic în cantități imense, sub ” atenta” supraveghere a Ministerului de interne.

  4. Judecători incompetenți .
    De ce n-au anchetat direct la sursa ?
    Da. Se știe că nu se poate.ca doar erau nume grele .iau loat țapi ispășitori .
    Pe Alexandru pui .Titut Cornel .
    Rușine să vă fie .voi anchetatori corupți.
    Cu siguranță a fost manevra….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...