0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO: CFR vrea reabilitarea de URGENȚĂ a unui tunel periculos pentru călători

CFR caută o firmă care să reabiliteze tunelul LARION, de pe ruta Ilva Mică-Floreni. Acesta prezintă un real pericol pentru călători. Lucrările sunt estimate la 5,3 milioane lei.

Calea ferată Ilva Mică–Floreni este o cale ferată principală din România. Ea pornește din nordul Transilvaniei, traversează Munții Bârgăului din Carpații Orientali și ajunge în regiunea istorică Bucovina.

Pe porțiunea de la Lunca Ilvei la Floreni au fost construite nouă tuneluri, cu o lungime totală de 2.38 km și 191 poduri cu o lungime totală de 1.51 km.

Unul dintre aceste tuneluri este și tunelul LARION, construit în 1938, cu o lungime de 255,5 m și o înălțime de 6,5 m.

Pe site-ul de licitații, CFR pune la bătaie aproape 5,3 milioane lei (fără TVA) pentru reabilitarea acestuia.

Se vor executa lucrări de reabilitare pentru punerea în siguranţă a tunelului de cale ferată 8 Larion, care prezintă degradări ce pot conduce la periclitarea siguranței circulației trenurilor, după cum urmează:

  • amenajarea terenului – 14.958 lei
  • amenajări pentru protecția mediului – 149.584 lei
  • reparații tunel – 4.597.954 lei
  • suprastructură CF – 312.957 lei
  • terasamente CF – 16.949 lei
  • organizare șantier 199.818 lei”, se arată pe site-ul de licitații.

Conform caietului de sarcini, cine câștigă licitația va avea de făcut următoarele lucrări:

  • lucrări de executat în interiorul tunelului:
    •  consolidarea inelului nr. 2 prin 6 grinzi inelare și o grindă longitudinală pe zona rostului deschis (înglobate în inel) pe toată lungimea inelului
    • lucrări în închidere de linie cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact
    • lucrări de etanşare
    • consolidare pe zona bolţii şi a picioarelor drepte cu injecţii intramurale cu răşini poliuretanice pe zona inelelor 8÷11. Membrană de etanşare aplicată prin pulverizare la intrados pe picioarele drepte inelele 8÷10.
    • etanşarea zonelor cu infiltraţii din câmpul inelelor prin injecţii cu răşini la extradosul căptuşelii şi în masa acesteia
    • pe platforma unui tren de lucru în închideri de linie cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pentru lucrările din zona de influenţă a liniei de contact.
    • drenarea rosturilor dintre inele
    • în închideri de linie cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pentru lucrările din zona de influenţă a liniei de contact
    • se vor drena prin introducerea de tuburi PVC în găurile executate Φ90 pe boltă şi/sau picioarele drepte.
    • repararea zonelor cu beton degradat, segragat
    • montare de plasă de armătură şi apoi betonare.
    • repararea fisurilor şi rosturilor de turnare prin injecţii cu răşini poliuretanice.
    • realizarea celui de al doilea canal colector pentru evacuarea apelor pe partea dreaptă
    • se îndepărtează piatra spartă între banchină şi capătul traverselor cu sprijinirea prismei de piatră spartă spre interior
    • se taie betonul din radierul tunelului pe lungime de 3,00 m pentru execuţia şanţului.
    • rectificarea niveletei şi ciuruirea prismei de piatră spartă cu înlocuirea a 58% din traversele existente,
    • înlocuirea materialului mărunt de cale 100%
    • şină tip 49 existentă din demontare
    • prisma de piatră spartă nouă 80%, piatră spartă recuperată din ciuruire 20% şi execuţia burajelor tehnologice aferente.
  • Lucrări de executat în exteriorul tunelului:
    • repararea pereului la aripi şi de deasupra portalurilor
    • curăţarea şi repararea şanţurilor de gardă de pe versantul de deasupra tunelului
    • execuţia unui şanţ în partea stângă a liniei pentru a nu mai trece apele din stânga în dreapta prin tubul de beton de la intrarea în tunel

Ofertele trebuie depuse până la 24.06.2021.

Prima solicitare făcută de CFR către Agenția de Mediu pentru reabilitarea acestui tunel a avut loc în 2014.

Ce se dorește exact prin acest proiect, puteți citi AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...