-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

UNIREA: „Nu avem niciun spațiu de joacă! Ne ducem copiii în oraș să se dea pe hintă!”

Mii de familii locuiesc în cartierul Unirea. Cu toate acestea, aici NU EXISTĂ NICIUN spațiu de joacă pentru cei mici. „Ne ducem copiii în oraș să se dea pe o hintă!”, spun localnicii.

Cartierul Unirea pare să fie uitat de autorități, după spusele localnicilor. Deși conform statisticilor, în cartier ar fi aproximativ 3.000 de case, lipsesc lucruri ESENȚIALE.

„În  toată Unirea NU este un coș de gunoi stradal. Mizeriile se aruncă pe unde apucă fiecare. Să ne pună coșuri, că eu personal mă duc și le golesc vinerea și duc sacii de unde ridică mașina de gunoi. Dar măcar să avem unde arunca gunoaiele. Că apoi spun că nu se păstrează curățenia. Păi da’ unde să aruncăm gunoaiele?!?”, s-au plâns localnicii din Unirea.

Mai mult, administrația locală NU a făcut până acum NICIUN spațiu de joacă în TOT cartierul.

„Suntem mii de familii în cartier și nu există spații de joacă. Doar cei mici sunt plini de energie. Au nevoie să-și consume energia. Trebuie să îi luăm și să mergem cu ei în spațiile de joacă dintre blocurile din oraș, ca să se dea și ei pe hintă! Noi, pe când venim de la lucru, trebuie să străbatem drumul până în oraș, să lăsăm copiii să se joace puțin. Că doar sunt copii. Deci nu există spații de joacă”, s-a plâns tatăl a două fetițe.

Mai mult, cei din Unirea spun că sperau la mai bine, odată cu noua administrație. Dar sunt dezamăgiți.

Îmi amintesc când venea primarul în campanie. Cum se urca pe porți ca să dea mână cu cetățenii. Cum ne promitea că o să facă și o să rezolve problemele. Da’ de unde! Suntem extrem de dezamăgiți! Chiar credeam că se schimbă ceva, d-apoi e și mai rău!”, au mai explicat localnicii.

Ca și cum lipsurile NU ar fi fost de ajuns, li se strică și ce aveau bun! Pista de biciclete le taie copacii vechi, de pe vremea sașilor. Aceștia nu doar că ofereau un aer curat și umbră, dar și fructe delicioase.

Despre acest subiect, aici:

FOTO: Pentru pista de biciclete din Unirea se sacrifică copaci de pe vremea sașilor! ”Vor fi mulți bicicliști accidentați aici!”

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Sa nu stai pe o strada de pe dreapta din Unirea și sa ai un nevoie de Întrat în oraș dimineața între 7,30 și 8,30 și după amiaza de la 14 la 18 este ieșirea la sacrificiu sau facem dreapta și întram pe o strada la stinga ca ne încadram mai ușor.
    Domnule primar va rog puneți stâlpii de delimitare pe mijloc și sa se poată ieși doar la dreapta și în centrul la Unirea faceți un sens giratoriu, asa puteți fluidiza circulația și ar fi mai ușor și pentru noi.
    Sunt curios dacă veți face ceva, ne-am schimbat programul de lucru ca să putem ieși de pe strada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...