FOTO/VIDEO – Moment istoric: Elicopterul SMURD la Heliportul Bistrița

2
3045

Aseară, după asfințit, cel mai modern elicopter SMURD a ajuns la Bistrița. Acesta a făcut un exercițiu de calibrare pe Heliportul Spitalului Județean de Urgență!

Bistrița este tot mai aproape de recepția și darea în folosință a Heliportului de pe Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Aseară, la ora 21.00, a venit TOCMAI din București, ultimul model de elicopter SMURD, achiziționat în martie 2021. Este cea mai bună aeronavă de acest tip achiziționată pentru salvarea pacienților.

Este ultra modern, mult îmbunătățit față de elicopterele luate anterior. Este de fapt o terapie intensivă zburătoare. NU are restricții de vânt. Este o aeronavă foarte modernă” a explicat comandorul în rezervă, Romeo Lupu, director executiv al ABC Development Aviation .

Visul de a avea un Heliport la Bistrița a prins primul contur în 2015. Apoi, prin finanțare exclusivă din partea Consiliului Județean BN, acesta va deveni funcțional în maxim două luni de zile.

Este o mare onoare și un moment istoric. Mă bucur să avem așa ceva la Bistrița și să reducem timpii de intervenție în salvarea vieților! Proiectul de 7,8 milioane lei a fost finanțat exclusiv din Bugetul Consiliului Județean și sperăm în maxim două luni să devină funcțional” a declarat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Gabriel Lazany a explicat că existența unui heliport la Bistrița înseamnă mai multe vieți salvate.

Este o mare bucurie pentru noi. Pentru că reduce din timpul de intervenție. Iar timpul înseamnă viață! Și până acum am mai avut pacienți aduși cu elicopterul pentru intervenții la noi la spital, dar bineînțeles, nefiind funcțional heliportul, nu au aterizat aici” a explicat managerul SJUB.

Elicopterul care va deservi Heliportul Bistrița va fi de la Baza aeriană Mureș, dar în viitorul apropiat se va mai face o bază aeriană în Poiana Stampei.

Elicopterul acesta este special conceput pentru intervențiile în zonele montane. Tocmai de aceea va fi la baza aeriană din Poiana Stampei, în viitor!” a mai spus Romeo Lupu.

Activitatea heliportului este condusă de către Administratorul heliportului, care este Managerul spitalului. Acesta își deleagă o parte din atribuții Managerului responsabil, care va conduce practic activitatea operațională.

Personalul de heliport se compune din două categorii: personal operational ( 5 persoane) și agenții de salvare ( 8 pompieri).

Spitalul din Bistrița este SINGURUL spital DE URGENȚĂ din țară care are heliport. În România mai există încă două spitale clinice care au heliport, numărul total al unităților medicale unde elicopterul aterizează pe acoperiș fiind de TREI.

 

2 COMENTARII

  1. Cel mai modern heliport si unicul din Romania amplasat pe unitatea medicala . Cea mai mare si moderna unitate de primire urgente din tara. Un spital modern cu o echipa medicala tanara de mare valoare. Mandria Bistritei. Felicitari domnule Gabriel Lazany .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.