0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Accident la Heniu Enduro: un concurent s-a ales cu o fractură la picior după ce a căzut de pe motocicletă

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în timpul concursului Heniu Enduro. Unul dintre concurenți a căzut de pe motocicletă și și-a fracturat piciorul.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, chiar pe traseul competiției Heniu Enduro. Din primele informații rezultă faptul că unul dintre concurenți a căzut de pe motocicletă și s-a ales cu o fractură de membru inferior.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD și unul Salvamont. Se pare că sportivul a fost deja recuperat de pe traseu de echipaje. Acesta n-ar fi fost rănit grav.

UPDATE:

„Evenimentul s-a produs într-o zona greu accesibilă. Bărbatul a fost preluat de către echipajul Salvamont și transportat până la punctul de întâlnire cu echipajul de prim ajutor SMURD, care l-a preluat cu fractură la membrul inferior drept. Victima a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.”, precizează ISU B-N

„Acțiune dificilă încheiată cu succes de Salvamont Bistrița, în cadrul Concursului Enduro Heniu din Muntii Bârgăului unde s-a intervenit pentru evacuarea unui participant accidentat într-o zonă deosebit de dificilă, în care s-au folosit tehnici de salvare din abrupt. Acțiunea s-a întins pe durata mai multor ore. La finalul acțiunii victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.”, informează Salvamont Bistrița.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Da sa le sara si capetele de la loc, tem.beli.lor astora , ca distrug si deranjeaza toata natura si perturba convietuirea animalelor salbatice din acele zone. Nu pricepem de ce li se permite asa ceva si nu se aplica dispozitiile Codului Silvic cu amenzi usturatoare, ptr ca accesul cu mijloacele auto in zonele impadurile, ape si mediu, sunt interzise. La fel nu pricepem de ce nu se duc sa se dea de-a ” dura ” in Poligonul Privat din dealul Cighir ( deasupra fostelor gunoaie ) , unde n-au decat sa crape toti , invartindu-se roata … !

  2. Pe vremea comunistilor, nimurugii astia blocau tot Centrul municipal… unde accidentele cu po.pu.limea gura casca era la ordinea zilei . Tin minte cati betzivani le-au intrat in fata motociclistilor , cate maini si picioare rupte, cati au dat ortul popii… etc… spre deliciul unor astfel de tembeli . Nu pricepem de ce mama dr.acului toti talambii astia nu se duc pe Dealul Cighir, la ” parcul particular ENDURO ” sau cum dr.acu-i zice si acolo n-au decat sa-si rupa gaturile daca vor … Acolo apoi nu vor deranja absolut pe nimeni, nici pe oameni, nici animalele salbatice sau domestice si nici nu polueaza natura .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...