0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – Turc: Bistrițenii din cartiere vor avea o ambulanță a lor

Administrația locală a anunțat că, până la urmă, Primăria Bistrița va avea o ambulanță. Mai exact, cea deja existentă va fi autorizată. „Se va ocupa, în mare parte, de cei din cartiere!”, a explicat Turc.

Municipalitea are în subordine un Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență, dotat cu echipajele aferente.

Acesta are inclusiv o ambulanță în dotare, pe care o folosește în ANUMITE intervenții / acțiuni – cum ar fi și vaccinarea anti-COVID.

La începutul anului 2021, consilierii locali PSD au supus la vot un proiect social. Acesta prevedea înființarea unui cabinet medical și achiziționarea unei ambulanțe, ambele pentru cei defavorizați.

Comisiile din cadrul Primăriei Bistrița au dat aviz negativ, invocând lipsa finanțelor și a personalului necesar pentru acestea.

Consilierii PSD au cerut ambulanță și cabinet medical pentru cei săraci! Aviz NEGATIV de la Primărie!

În cadrul ședinței de Consiliu Local de atunci, s-a reamintit faptul că Primăria Bistrița „deține” o ambulanță, dar care necesită autorizări pentru intervenții medicale cu spectru mai larg.

În cadrul unei conferințe de presă la sediul Primăriei Bistrița, primarul Ioan Turc a declarat că ambulanța va fi… funcțională.

Toate avizele sunt bune, deci se recomandă autorizarea ambulanței municipiului Bistrița pentru activități de natură medicală. E un lucru pe care l-am anunțat, după preluarea mandatului. Acum o folosim pentru vaccinare, dar apoi va deservi cu prioritate cartierele municipiului pentru servicii medicale de bază”, a explicat Ioan Turc.

CE servicii va oferi echipajul de pe această ambulanță, în video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...