Bistrița are un „copil” GENIAL care i-a făcut numele cunoscut până peste ocean. Încă de când era elev la CNLR, Rareș Buhai a excelat în domeniul informaticii. Așa a ajuns student la M.I.T în Statele Unite. Acum a început un alt capitol, în Elveția. Noua pasiune – cercetare în domeniul informaticii teoretice – fundamentul/baza inteligenței artificiale.
A iubit informatica, dedicându-se programării încă din clasa a V-a. Așa se face că pe când a ajuns la liceu, Rareș Buhai a cucerit medalii după medalii la competițiile de profil din țară și străinătate.
Finalizează cursurile la CNLR „în glorie”, reușind să-și încheie anii de liceu clasându-se pe locul II în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaţionale de Informatică, obţinând patru medalii de aur la această competiţie.
Rareș Buhai a fost considerat cel mai mare performer la informatică.
Administrația locală l-a cadorisit, chiar înainte de a pleca spre una dintre cele mai prestigioase universități în domeniu – M.I.T Statele Unite, cu titlul de CETĂȚEAN de ONOARE al Bistriței.
5 ANI ÎN SUA
Deși a stat aproape 5 ani în Statele Unite ale Americii, reușind să se contextualizeze – măcar cu mult cunoscutul PB&J – universul lui s-a învârtit în jurul studiului.
„Eu am fost acolo la facultate, deci cel mai mult timp mi l-am petrecut în campus și cu lucruri ce țin de facultate. Din acest punct de vedere, anii petrecuți în SUA au fost super. Mi-a dat șansa să fac lucruri pe care aici nu știu dacă aș fi avut ocazia să le fac. Am avut cursuri de calitate înaltă, să fac cercetare cu profesori foarte buni, am făcut internship-uri, deci ocazii și oportunități FOARTE bune!”, a povestit Rareș Buhai.
Nu a avut prea mulți români în preajmă deoarece „MIT acceptă unul – doi studenți români pe an”.
Ce l-a MARCAT în acești cinci Ani
- Oportunitatea de a face cercetare cu profesori foarte buni: „Lucrând cu un profesor care mergea pe la conferințe și publica în reviste de top, am ajuns și eu să lucrez la un proiect și chiar să am o lucrare publicată la o conferință de top pe Machine Learning”.
- L-a scos din TIPARE – perspective diferite, lucruri făcute ALTFEL: „Chiar și sistemul de învățare e altul. Acolo, de exemplu, te testează și pe parcursul anului școlar. Nu doar la final de semestru. Adică se asigură că ai înțeles ceea ce ai învățat, pe parcurs. Nu la final tragi tare să treci iarăși prin toată materia. Eu zic că acesta e un lucru benefic. Ai teme săptămânale pe notă. Deci accentul cade pe a ȘTI materia, pe parcursul semestrului. Și examenul final nu are un procentaj așa de mare în media finală”.
Tot aici l-a întâlnit pe cel care îl „inspiră” în acest domeniu.
„În timpul masterului aveam un profesor care avea și studenți care făceau doctoratul, la MIT. M-a impresionat unul dintre colegii pe care îi aveam, care era în ultimul an de doctorat atunci. Ei bine, în timpul doctoratului el a luat două premii de CEA MAI BUNĂ LUCRARE la două conferințe de top din domeniu și avea o productivitate foarte masivă. În mod tragic am aflat că a murit, dintr-o chestie medicală, acum, de când sunt în Elveția. Dar m-a impresionat enorm de mult cât era de dedicat și cum lucra”, a povestit Rareș Buhai.
Înainte de pandemie a venit acasă în fiecare vară, dar și de două Crăciunuri.
Anul trecut a venit acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. De aici, din Bistrița, și-a finalizat Masterul, deoarece cursurile se mutaseră ONLINE.
Masteratul l-a făcut tot la MIT, dar pe Informatică Teoretică. (Informatică Teoretică – lucrul din spate, FUNDAMENTAL, aflat la intersecția dintre Matematică și Informatică. Se ocupă de demonstrarea teoremelor/algoritmilor care stau la baza inteligenței artificiale.)
„A fost un master de un an. Pentru cei care fac facultatea acolo, oarecum Masterul ți-l combini. Unele cursuri pentru Master le-am luat încă din anul IV de facultate. Și e făcut un sistem în așa fel încât să-ți faci masterul într-un singur an”, a explicat Rareș Buhai.
UN NOU CAPITOL – ELVEȚIA
Pentru doctorat a avut cinci opțiuni în SUA și două în Elveția. Din toamna lui 2020 a început cursurile de doctorat – tot pe informatică teoretică – la ETH Zurich – un fel de Politehnică de stat.
„Am stat cinci ani în America, și oarecum doream să schimb puțin atmosfera, să încerc și o altă țară, un alt loc. Am vrut și ceva mai aproape de România. Deci a fost și distanța un considerent, dar a fost și o ofertă foarte bună. Aici lucrez cu un profesor care este foarte cunoscut, profesor pe care inclusiv colegi și profesori de la MIT îl cunosc și îl apreciază și chiar îmi spuneau că ar fi super dacă aș reuși să lucrez cu el”, a explicat Rareș Buhai.
A reușit prea puțin să exploreze Elveția, până în acest moment, dar a rămas impresionat că „Zurich e frumos, aranjat, foarte pus la punct”.
Va avea totuși timp să vadă mai mult din Elveția, cursurile de doctorat întinzându-se pe „aproximativ” 5 ani de zile.
„Depinde foarte mult câte vrei să faci în timpul doctoratului, ce portofoliu vrei să ai la final. Unii își mai iau un an în plus poate… Depinde, cum spuneam, de CE anume îți dorești. De proiectele în care te implici, etc. Faci și cursuri „clasice” să spun așa, dar în mare parte sunt proiecte pe care le faci doar tu cu un profesor, sau cu un profesor și alți colegi. De asta spun că doctoratul va fi undeva la 5 ani de zile”, a explicat Rareș Buhai.
Este angajat al ETH Zurich, lucrând sub îndrumarea lui David Steurer. Ajută la seminarii pregătind cursurile sau chiar predând anumite cursuri. Iar pe lângă aceasta, marea parte a timpului și-o ocupă cu cercetarea.
„Cam ce am eu de făcut? Fac cercetare în anumite proiecte, iar fiecare proiect – care poate dura de la 6 luni până la un an de zile – trebuie să aibă o finalitate. Adică trebuie să publici undeva. Ei bine, la final, teza de doctorat va fi un cumul al acestor rezultate obținute la diferite proiecte. Deci nu e ceva STANDARD ceea ce faci. Ci e vorba de proiecte, iar la mine – proiecte de cercetare – informatică teoretică”, a explicat Rareș Buhai.
Planuri de VIITOR
Nu exclude reîntoarcerea în SUA după finalizarea doctoratului. Depinde însă foarte mult de CE se va întâmpla în Elveția.
„După ce termin doctoratul am cam două opțiuni spre care mă pot orienta: academic – să devin profesor universitar – sau să fac cercetare la o companie. Încă nu sunt decis, amândouă sună bine. Bineînțeles că dacă ar fi să fiu profesor universitar aș tinde spre o universitate de top. Iar dacă e vorba de cercetare, nu am neapărat ceva în minte. Depinde foarte mult de acești ani de doctorat din Elveția”, a explicat Rareș Buhai.
În ceea ce privește profesarea în România, momentan țara noastră NU OFERĂ mari oportunități în acest domeniu al cercetării.
„Nu aș exclude complet România. Poate cândva… cine știe. Dar ideea e că pe cercetare vrei să scoți lucrări cât mai bune, să le publici în conferințe și jurnale de top. Și lucrurile astea, universitățile din alte țări tind să facă lucrul acesta MULT mai des. Da, și în România sunt profesori care sunt buni, sau care au publicații în reviste de top, dar prea puțin”, a explicat Rareș Buhai.
Gânduri de final…
Unii l-au căutat pe Rareș pentru a-l întreba despre facultatea din SUA, să-i ceară sfaturi despre CUM să ajungă peste ocean să studieze sau CUM să se pregătească pentru olimpiade.
Tocmai de aceea, are o „propunere” pentru elevii / studenții din România.
„Aș vrea să ia în considerare și cercetarea în acest domeniu. Mulți merg pe domeniul informaticii gândindu-se la programare, se gândesc la software engineering. Și asta e super. Dar cred că și cercetarea ar trebui să fie mai accesibilă.
Eu am fost curios să văd cum e cercetarea, am căutat un profesor și așa am ajuns să merg pe partea asta. Și uite că asta îmi place acum cel mai mult. Să aibă curajul să ceară și să vadă cum e și acest domeniu. Pentru că și în cercetare poți face lucruri importante, chiar dacă e lucrul ce stă în spatele a ceea ce se vede când vorbim despre inteligența artificială!”, a transmis Rareș Buhai.
Astăzi a ajuns din nou în Zurich, după trei săptămâni de stat acasă. Recunoaște că cel mai mare dor îl duce… prietenilor.
„Cu părinții vorbesc zilnic, dar de prieteni mi-e dor. Pentru că mi-e dor să mă întâlnesc cu ei. Asta mă bucură când sunt acasă, că am ocazia să mă întâlnesc cu ei față în față”, a explicat Rareș Buhai.