12.2 C
Bistrița
duminică, septembrie 8, 2024

SUPER-SCRIITOAREA din Sîngeorz-Băi a dotat 15 biblioteci din țară! A parcurs mii de kilometri cu mașina personală

Ioana Nicolaie e cu siguranță una dintre cele mai apreciate scriitoare din România. Puțini știu că în ultimii ani a dotat 15 biblioteci din țară. Ce înseamnă asta? 7.000 de volume, 15.000 de euro și mii de kilometri parcurși cu mașina personală.

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, a publicat 5 volume de versuri și 5 romane, dar și literatură pentru copii. A obținut cele mai râvnite premii dedicate literaturii din țara noastră. A fost nominalizată și la premii internaționale, iar cărțile sale au fost traduse în 4 limbi.

Puțini știu însă că Ioana Nicolaie este în spatele Fundației Melior. Aceasta a reușit să doteze din anul 2017 nu mai puțin de 15 biblioteci școlare, în toată țara. A șaisprezecea este „în lucru”, fiind situată într-un sat din Munții Rodnei.

„Acum chiar mă ocup de Biblioteca Melior 16, plec cu ea zilele astea tocmai în nord, în Munții Rodnei, într-un sat în care învață câteva sute de copii. Vor ajunge acolo spre 600 de cărți, nou-nouțe, cele mai frumoase de pe piață, căci orice copil ar trebui să poată deschide și albumele superbe scoase de Humanitas, și cărțile elegante de la Frontiera, de la Cartier, de la Polirom, dar și minunățiile care apar la Arthur.

Când fac selecția, țin seama mereu de ceea ce iubesc eu, de poveștile care nu doar mă impresionează, ci sunt excelent scrise – eu le percep ca pe literatură superioară și, mai mult, sunt în cele mai bune condiții grafice. Banii sunt secundari când trebuie să cumpărăm astfel de daruri pentru copii.”, a povestit scriitoarea pentru pressone.ro, care i-a și dedicat un interviu.

Ce a însemnat această fundație? Peste 7.000 de volume donate, mii de kilometri parcurși cu autoturismul personal în toate colțurile țării. A însemnat și 50.000 de euro. Doar biblioteca pe care o dotează acum costă 4.000 de euro.

I-au sărit în ajutor firme din domeniu, care de ani de zile direcționează impozitul pe profit spre proiect. Au sprijinit-o editurile care au făcut reduceri și chiar au sponsorizat aproape integral biblioteci.

„Ce-mi doresc? Să existe bibliotecă în fiecare școală și-n fiecare loc unde cresc copii. Și să se dea fonduri anuale pentru achiziții semnificative de carte, carte nouă, carte minunată, care încă miroase a cerneală și care modelează minți și suflete”, mai spune Ioana Nicolaie.

Foto: Ioana Nicolaie Facebook.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...