-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Cum a dat consiliera primarului Turc cu legea de gard, la Rodna! A vrut SRL la primărie, dar Prefectura a pus-o la punct

Adeline-Cristine Cozma, consilierul personal al primarului Ioan Turc,  vrea să facă legea la Rodna, acolo unde este și singurul consilier local al PNL. Cele două proiecte inițiate de consilierul PNL încalcă legea, iar Instituția Prefectului a cerut revocarea lor, pe motiv de nelegalitate. În caz contrar, Prefectura va chema în instanță Primăria Rodna.

Adeline-Cristine Cozma, consilierul personal al primarului Ioan Turc, nu a renunțat odată cu angajarea la Primăria Bistrița și la fotoliul de consilier local de la Rodna, unde a fost aleasă pe listele PNL.

Mai mult, singurul consilier pe care-l are PNL la Rodna s-a apucat să facă și legi locale în comuna unde are, zice-se, domiciliul.

Foarte activă, Adeline-Cristine Cozma a inițiat două hotărâri de Consiliu Local. Acestea au și fost adoptate, fiind susținute de majoritatea consilierilor USR, UDMR și PMP.

Primul proiect de hotărâre, adoptat la final 2020,  prevedea înființarea unei firme la Primăria Rodna. SC Rodna Officium SRL ar fi avut ca domeniu de activitate fabricarea articolelor de beton, ciment și ipsos.

Societatea urma să efectueze „prestații către populația comunei Rodna la prețuri și tarife competitive față de operatorii privați. Pentru a preîntâmpina nevoile cetățenilor, cu o marjă de profit minimă, astfel încât să se asigure acoperirea costurilor și principiile concurenței loiale”.

Legislația în vigoare dă într-adevăr dreptul consiliilor locale să înființeze societăți comerciale, însă doar în anumite condiții. SRL-urile trebuie să satisfacă nevoile esențiale de utilitate și interes.

Adică acestea trebuie să acționeze într-unul din domeniile: alimentare cu apă, energie termică, gaze naturale. De asemenea, sunt permise cele din domeniul canalizării, salubritate, iluminat sau transport public.

Adeline a vrut la primărie un SRL care face pavaje…

SRL-ul pe care îl visa Adeline la Primăria Rodna urma să facă pavaje de beton, să asigure montajul lor și să închirieze utilaje, un proiect în contrast total chiar și cu viziunea liberală asupra economiei.

Aceste servicii și produse nu aveau însă nicio legătură cu ce permite și prevede legea. Prefectura, prin Serviciul pentru verificarea legalității actelor, a făcut o plângere prealabilă, în acest sens. Instituția Prefectului a cerut Consiliului Local să revoce hotărârea, pe motiv că e ilegală. În caz contrar, Prefectura avertizează că se va adresa instanței.

„Potrivit documentației aferente actului rezultă faptul că produsele și serviciile ce urmează a fi livrate și prestate populației din gospodăriile comunei de către societatea nou înființată sunt pavajele de beton de diferite dimensiuni, montaj pavaje și închirierea utilajelor, produse și servicii care nu se încadrează în mod evident în sfera celor din categoria publice și de utilitate publică.

De asemenea, potrivit instrumentelor de motivare ale actului nu rezultă și nu este justificat interesul colectivității locale în ce privește înființarea și funcționarea unei astfel de societăți de interes local de producție și montaj a pavelelor de beton. Așadar, înființarea unei societăți comerciale cu acest obiect de activitate, fără justificarea în mod temeinic a interesului public a calității de serviciu public, precum și a utilității sale publice, încalcă pevederile legale evocate”, se arată în plângerea Instituției Prefectului.

De altfel, nici măcar secretarul general al Primăriei Rodna nu a avizat și contrasemnat de legalitate hotărârea de CL.

Două hotărâri de CL ilegale, în doar trei luni

Trei luni mai târziu, în martie, Adeline o comite din nou și vine cu o nouă hotărâre, la fel de ilegală. Este un regulament cadru al concesionării și închirierii bunurilor comunei.

Și această hotărâre a fost aprobată de majoritatea Consiliului Local. Instituția Prefectului s-a văzut din nou în situația de a depune plângere. A constatat și de această dată că nu respectă legea și a cerut revocarea hotărârii.

„Așadar, prin acest regulament aprobat se procedează în mod nelegal la transpunerea trunchiată a unor prevederi legale în vigoare în acest domeniu. Aspectele evocate sunt doar câteva din încălcările mai importante constatate cu privire la acest act. Din acest motiv se impune a fi revocat sau nerealizat și revizuit în mod considerabil”, se arată în plângere.

Potrivit plângerii Instituției Prefectului au fost identificate probleme la comisia de evaluare a ofertelor. Nu s-a ținut cont nici de cel mai important criteriu de atribuire a contractelor, care a fost eliminat. Este vorba despre acordarea bunurilor pe principiul „cel mai mare nivel al redevenței/chiriei”.

A luat din legislație doar ce a avut chef

„În ceea ce privește criteriile de atribuire a contractelor de închiriere și concesiune am constatat faptul că s-a renunțat la primul criteriu legal și probabil cel mai important în ponderea ofertei respectiv „cel mai mare nivel al redevenței/chiriei” aspect nepermis, cu atât mai mult cu cât din instrumentul de motivare al inițiatorului rezultă că prin reglementare s-a urmărit „a fi create venituri suplimentare la bugetul local”.

Așadar, criteriile de evaluare sunt stabilite de legiuitor, doar ponderea acestora în evaluarea finală este lăsată la aprecierea autorității competente. S-a mai omis obligativitatea ca anterior concesionării bunurile imobile să fie înscrise în evidențele de carte funciară.

Din categoria beneficiarilor de terenuri în concesiune sau închiriere prin atribuire directă a fost exclusă arbitrar și discriminatoriu cea a tinerilor sub 35 de ani, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. În aceeași notă, s-a procedat în mod nelegal și nejustificat la eliminarea obligației exprese a autorității de a publica atât anunțul de licitație, cât și anunțul de atribuire a contractului în Monitorul Oficial”, mai spune Instituția Prefectului.

Foto: Facebook

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...