9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

PMP Bistrița-Năsăud: Aroganța și superioritatea, la „loc de cinste” în ședința de CL de la Bistrița!

În decursul zilei de ieri, am participat la ședința Consiliului Local al municipiului Bistrița în cadrul căreia, mai marii orașului au decis cum și pe ce anume se vor cheltui banii publici în decursul anului 2018. În calitate de secretar general al PMP Bistrița-Năsăud, am considerat oportună prezența mea la această ședință, pentru a înțelege cum se conduce orașul nostru „european” și spre ce anume sunt direcționați banii bistrițenilor.

Experiența a fost însă una dezamăgitoare: aroganța și superioritatea primarului Ovidiu Teodor Crețu și-au spus cuvântul; executanții săi loiali i-au susținut fără nicio ezitare ideile megalomane, idei care se pot concretiza în proiecte pe banii bistrițenilor; puținii cetățeni interesați de soarta orașului, prezenți în sală la ședința de CL au fost tratați cu o lipsă crasă de respect!

Constat cu stupoare că domnii de la PSD nu vor să înțeleagă că și cei care nu au câștigat 1.500 de voturi au tot dreptul la opinie – un drept al fiecărui cetățean!

Este trist și dezamăgitor să vezi cum o „gașcă” de indivizi poate stabili care să fie „prioritățile” atâtor plătitori de taxe și impozite locale!

Anunț pe această cale că voi participa pe viitor la toate ședințele Consiliului Local Bistrița cu un scop bine stabilit: acela de a observa și sublinia derapajele primarului Ovidiu Crețu & Company.

Cu stimă,

Silvia Elisabeta Galben,

Secretar General Partidul Mișcarea Populară Filiala Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: