11.6 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

Greșelile – dar și exemplele pozitive ale bistrițenilor – expuse la vedere, pe internet

Direcția pentru Cultură Bistrița-Năsăud, reprezentantul Ministerului Culturii în județul nostru, are de gând să cinstească cei 100 de ani ai Centenarului Marii Uniri prin câteva evenimente culturale speciale: „În primul rând vrem să edităm o revistă, un fel de anuar, în care să prezentăm situația monumentelor din județ, lucruri cu care ne putem lăuda în plan istoric și arhitectonic, dar și personalități ale ultimului secol care au influențat viața locală și națională.”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro directorul instituției, dr. Alexandru Uiuiu.

Acesta a propus Ministerului Culturii și realizarea unei cărți care să cuprindă articole și studii evocatoare ale unor personalități, ale momentelor Marii Uniri și ale metamorfozelor suferite în ultimul secol de conștiința națională – carte care va surprinde felul în care factorii de coeziune s-au fortificat, de-a lungul timpului și au sporit unitatea poporului.

O altă acțiune se referă la organizarea unei expoziții fotografice având drept temă unitatea românească, evocată în momente semnificative din 1918 până în prezent. „Vor fi fotografii istoric-documentare, dar și fotografii artistice – imagini care să ilustreze valori, evenimente și manifestări care simbolizează unitatea neamului românesc. Vom contribui și la amplasarea bustului lui Iuliu Hossu, în Milaș, un proiect în care sunt implicate mai multe instituții din județ. Noi vom oferi expertiza și probabil și niște bani de la Ministerul Culturii…”, a mai spus Alexandru Uiuiu.

Tot între activitățile care să marcheze Anul Centenarului se află și realizarea unei platforme online care va presupune digitizarea monumentelor eroilor căzuți în timpul primului război mondial, dar nu numai atât. „Vrem ca această platformă să fie o reprezentare a tuturor monumentelor de for public din județ, dar care să cuprindă și recomandări, sfaturi, informații referitoare la cum se obțin avizele pentru amplasări de statui, precum și exemplificări de genul „așa da”, „așa nu”… Ar fi o platformă care va ilustra întregul patrimoniu din Bistrița-Năsăud, inclusiv hărți ale siturilor arheologice, cu expuneri ale elementelor de patrimoniu mobil…”, a punctat Alexandru Uiuiu pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: