0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Bistrițenii, sătui de reguli?!? Jandarmii au aplicat aseară mai multe amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități:

Ploaie de amenzi – aplicate de jandarmi, ieri seară, în Bistrița. Mai mulți bistrițeni s-au „revoltat” pe regulile impuse de autorități, comportându-se ca și cum viața și-ar fi revenit la normal.

Incidența cazurilor COVID în Bistrița este de 4,72 / 1.000 de locuitori, astfel că, în weekend, se înăspresc măsurile restrictive: magazinele se închid la ora 18.00, iar circulația după ora 20.00 este permisă doar cu declarație.

Unii bistrițeni par să se fi săturat de reguli, și au acționat ieri ca și cum viața s-ar fi întors la normal.

Jandarmii au aplicat o „ploaie” de sancțiuni.

Un operator economic nu a respectat măsurile privind programul de funcționare și a fost sancționat de jandarmi

Cu toate recomandările făcute de autorități, au existat operatori economici dar și cetățeni care nu au respectat măsurile stabilite pentru protejarea populației în această perioadă.

Astfel, jandarmii au depistat pe raza municipiului Bistrița, vineri seara, în jurul orei 19.30 un magazin care nu a respectat măsura privind programul de funcționare.

Ca urmare, operatorul economic a fost sancționat cu 2.000 de lei amendă pentru nerespectarea măsurilor privind intervalul orar de funcționare. Menționăm faptul că acest operator economic a fost avertizat de jandarmi la sfârșitul săptămânii trecute, în privința nerespectării programului de funcționare.

Nu a respectat măsura carantinării și a plecat la cumpărături! Pe drum s-a întâlnit cu jandarmii

Un tânăr de 23 de ani din Bistrița a ieșit liniștit la cumpărături, fără să se gândească la sănătatea celor din jur și la faptul că nu respectă prevederile legale în vigoare.

Acestuia i se terminaseră țigările și a plecat la magazin iar pe drum s-a întâlnit cu jandarmii care l-au sancționat cu 1.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor stabilite privind carantina.

Acesta trebuia să nu părăsească adresa de domiciliu timp de 14 zile, fiind contact direct al unui coleg depistat pozitiv Covid-19.

Mai mulți tineri s-au adunat în spațiul public ignorând măsurile privind constituirea grupurilor pe timpul stării de alertă

Un grup de tineri nu au mai ținut cont de faptul că ne aflăm în stare de alertă și s-au adunat vineri seara în jurul orei 19.00, pe strada Dragoș-Vodă din Bistrița. Jandarmii au aplicat un număr de 7 sancțiuni (6 avertismente și o amendă în valoare de 1.000 de lei), pentru constituirea unui grup mai mare de 6 persoane.

Au părăsit domiciliul după ora 20.00 și au intrat în benzinărie fără a purta masca de protecție

Doi tineri au fost depistați de jandarmi în această noapte în incinta unei stații de carburant fără a respecta restricțiile privind libera circulație dar și măsurile de protecție individuală.

Cei doi au fost sancționați de jandarmi cu câte 500 de lei amendă fiecare, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv cu 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind libera circulație.

În total, în ultimele 24 de ore, jandarmii bistrițeni au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale: 8 amenzi în valoare de 6.500 de lei și 23 de avertismente scrise pentru: constituirea unui grup mai mare de 6 persoane, nerespectarea programului de funcționare al unui agent economic, nerespectarea restricțiilor de liberă circulație, respectiv nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Au fost verificate un număr de 11 societăți comerciale și au fost legitimate 71 de persoane. La acest sfârșit de săptămână jandarmii continuă misiunile organizate pentru protejarea populației prin organizarea de acțiuni privind verificările în context COVID-19, cât și privind verificarea respectării noilor măsuri privind programul de funcționare al operatorilor economici”, transmit reprezentanții IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...