0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

NĂSĂUD: Începe reabilitarea termică a blocurilor! AMICII Building a semnat contractul cu primăria

Primăria Năsăud a decis în privința constructorului cu care va colabora în vederea anveloparii termice a blocurilor din Năsăud. Este vorba de compania bistrițeană Amicii Building care va reabilita 9 blocuri din orașul academicienilor.

Amicii Building este compania care va reabilita primele nouă blocuri în Năsăud.

Valoarea totală a proiectului este de 5,6 milioane de lei.

Cele nouă blocuri care urmează a fi reabilitate fac parte din prima etapă a unui proiect mai complex al Primăriei Năsăud, finanțarea fiind una cu fonduri europene, prin programul POR 2014-2020.

Executantul a fost desemnat câștigător în urma unei licitații publice.

Cei de la Amicii Building au 24 de luni termen de finalizare a lucrărilor, termenul calculându-se de la data primirii ordinului de începere.

Primele blocuri reabilitate sunt următoarele: 

Amicii Building a fost înființată în 2008 și are ca domeniu principal de activitate lucrări de construcție rezidențiale și nerezidențiale. Compania bistrițeană oferă serivcii de priectare și execuție, arhitectură, rezistență și instalții pentru construcțiile civile, industriale și agricole.

Blocurile care vor fi reabilitate de Amicii Building în Năsăud 𝐯𝐨𝐫 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢:

  •  izolarea termică a peretilor exteriori cu un strat de polistiren expandat ignifugat, inclusiv termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante;
  •  înlocuirea tâmplăriei exterioare existente/ geamului, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate;
  •  închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;
  •  izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter.
  •  înlocuirea circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, etc.;
  •  repararea sau inlocuirea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
  •  demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa blocului de locuinţe, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
  •  refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
  •  repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe

Foto @ Dorin Vlașin

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...