O fetiță de nici doi ani și-a găsit sfârșitul, ieri, într-un afluent al râului Șieu. O familie din Domnești a rămas fără mezina casei, după ce copila a căzut în pârâul ce trece prin curtea casei. CUM s-a petrecut tragedia:
Tragedie la Domnești, ieri, într-o familie cu cinci copii. O fetiță de nici doi ani și-a pierdut viața în pârâul care străbate grădina casei.
În momentul producerii nenorocirii, mama era plecată la oraș. Avea de rezolvat niște probleme, și l-a luat cu ea pe băiețelul de șapte ani.
Fetița de nici doi ani a rămas acasă cu frate mai mare, de doar 13 ani. Un alt frate – de 16 ani – se afla în sat, la lucru cu ziua. Tatăl micuței și cu fratele de 18 ani se află în Spania, la muncă.
Băiatul ar fi pus copila la somn, dar ar fi adormit și el. Se pare că fetița s-ar fi trezit și a ieșit din casă. A străbătut distanța de 10 – 15 metri până la Pârâul Măgurii – afluent al Șieului – unde a căzut.
La un moment dat, băiatul de 16 ani a venit acasă și atunci a observat lipsa fetiței. Au început să o caute, ea fiind găsită de unchi, în apă, undeva la 8-10 metri de locul în care se presupune că ar fi căzut.
„Nu ne explicăm cum o copilă de nici doi ani a ieșit din casă, sau a ajuns până acolo. Dar a ajuns la o cărăruie mai abruptă și a alunecat în apă. S-a oprit într-un bolovan mai mare din apă – acolo a găsit-o unchiul ei – că de ajungea în râul Șieu, acolo apa e mai mare și curge mai repede. Cine știe când ar fi găsit-o sau unde. Pârâul respectiv trece prin gospodăria lor. E clar că a fost și neglijență acolo. Cu copiii e neapărat nevoie să ai mare grijă”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Mărișelu, Horea Petruț.
Pe fir au intrat și cei de la Protecția Copilului.
„Avem o anchetă deschisă pentru a se constata cele petrecute. În funcție de rezultatul anchetei, se poate stabili dacă se vor lua în plasament ceilalți trei copii minori ai familiei. Din primele verificări reiese că ar fi vorba de o întâmplare nefericită. E totodată vorba și de o oarecare neglijență. Dar, mama a plecat la oraș că avea ceva de rezolvat. Și își luase copilul de 7 ani cu ea, tocmai ca să-l ferească de o tragedie, văzându-l că se joacă pe lângă pârâu, în ultima vreme. Nu s-a gândit că și fetița cea mică poate să fie victima unui accident nefericit. Cu copiii trebuie luate măsuri suplimentare, pentru că oricând pot apărea surprize. Deci avem anchetă în desfășurare, și, în funcție de rezultatul final, vedem ce măsuri se vor impune”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Teodor Sîngeorzan din cadrul DGASPC BN.
„Poliția face cercetări în cadrul unui dosar penal de ucidere în culpă. Așteptăm și rezultatul necropsiei, care ne va spune cu exactitate cauza decesului”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN, Crina Sîrb.
Trupul neînsuflețit al micuței va ajunge în Domnești joi, iar vineri va avea loc slujba de înmormântare.
„Noi îi vom ajuta cu ce putem. Am discutat deja să nu le ia taxă la capelă, am vorbit cu preotul. Se încadrează și pe legea 416, de ajutor de deces, așa că noi cu ce putem, îi vom ajuta cu această înmormântare”, a concluzionat primarul Horea Petruț.
Despre incident puteți reciti AICI:
FOTO – Domnești: O fetiță de nici doi ani a murit după ce s-a înecat în râul Șieu