-0.7 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Conducea mașina, deși era la un pas de comă alcoolică!

Inconștiența celor ce urcă la volan nu are limite!

Deși se știe că polițiștii acționează pe arterele de drum în mod special pentru a depista și sancționa pe cei care urcă la volan deși au consumat alcool, se pare că tot mai mulți șoferi sfidează legea și organele competente, dar și pe ceilalți participanți la trafic.

Așa se justifică faptul că alți 4 bărbați au fost ”cadorisiți” în acest weekend cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Unii dintre aceștia nici măcar nu dețineau permise de conducere. Alcoolemia record a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, acest lucru însemnând că bărbatul în cauză era la un pas de comă alcoolică.

1. În noaptea de 17/18 februarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat, de 38 ani, din Șanț, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17 D, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

2. La data de 18 februarie a.c., polițiștii năsăudeni au depistat în trafic un bărbat, de 31 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, cu viteză care depășește limita legală pe acea porțiune de drum. Autoturismul în cauză i-a fost încredințat de către proprietara acestuia, de 30 ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În cauză, polițiștii din cadrul Poliției oraș Năsăud au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice.

3. În noaptea de 18/19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au identificat în trafic, un bărbat, de 27 ani, din Salva, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fiind sub influența alcoolului. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

4. În noaptea de 18/19 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 27 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

5. La data de 18 februarie a.c., un bărbat, de 46 ani, din Mărișelu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un tânăr, de 19 ani, din Monor. Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 46 ani și negativ în cazul tânărului de 19 ani. De asemenea, bărbatul de 46 ani a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 120 000 lei. Totodată, față de 18 conducători auto a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare” explică reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...