-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

INTERVIU – Pandemia l-a ajutat pe Alexandru să-și găsească vocația: ”M-a făcut să înțeleg CE vreau să fac!”

S-a implicat în voluntariat încă de la 14 ani. A decis să se pregătească în domeniul medical, așa că a ajuns la Facultatea de Medicină din Cluj. E anul V și, pentru el, pandemia a adus un beneficiu. ”M-a făcut să înțeleg CE vreau să fac cu adevărat! M-a ajutat să-mi găsesc vocația!”  a explicat Alexandru.

Are 23 de ani, este absolvent al Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița și student specializarea medicină generală, anul V, la UMF ” Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Încă din primul an de liceu a început voluntariatul.

Am început partea de voluntariat când eram pe clasa a 9-a, la Crucea Roșie. Am continuat la Serviciul de Ambulanță Județean până la absolvirea liceului. Am făcut și cursurile Salvator din pasiune din cadrul ISU. La Cluj, am făcut voluntariat la spital, pe secția de Anestezie Terapie Intensivă. Dar cum a venit pandemia, și cursurile s-au suspendat, am revenit acasă, la Bistrița. Și am zis că nu pot să stau degeaba. Așa că am cerut să fiu primit ca și voluntar în cadru ISU. Mi-a fost acceptată cererea și pentru că sunt student la medicină, activez pe echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Totodată, am vrut să fac și mai mult, așa că sunt voluntar și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, la UPU” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Alexandru Gabriel Țermure.

Deși e greu să faci școala de medicină în pandemie, când NU ai contact cu pacienții, pentru Alexandru, pandemia a adus un beneficiu. Bineînțeles, pentru că așa a ales, să transforme răul în bine.

La facultatea de medicină, în primii trei ani înveți teoria. Apoi, din anul IV faci practică. Modulară. Ei bine, pe noi ne-a prins pandemia exact în anul IV. Deci nu am avut contact cu pacienții nici atât. Oricum am fi fost 20 de studenți la un pacient. Un anumit număr de ore. Dar, nefăcând școala- la școală, m-am putut implica în voluntariat. Ei bine, niciodată – în timpul școlii – NU ai cum petrece 8 –  12 ore pe zi în  preajma pacienților. Deci pentru mine, pentru că am ales să fac voluntariat în perioada asta, pe lângă școlă – cursurile merg în continuare, online- pot spune că pandemia a adus un beneficiu” a explicat Alexandru.

Mai mult, voluntariatul în  pandemie  l-a ajutat să-și găsesască vocația.

”Mâ gândeam oricum, la finalul studiilor, să vin ca și medic rezident la Bistrița, și oscilam între medicina de urgență și ATI. Această perioadă m-a făcut să înțeleg exact ce vreau să fac pe viitor, și asta e Medicina de urgență” a subliniat Alexandru.

A avut și ocazia să lucreze sub îndrumarea unui medic de urgență profesionist – dr. Tiberiu Tudor, iar una dintre ”experiențele” trăite alături de acesta i-a și rămas imprimată în minte.

Era un pacient în spitalul din Năsăud, și noi am fost solicitați să-l preluăm. Avea puține bătăi pe minut și era mai mult mort decât viu. Adică, în mod normal, nu mai aveai ce-i face. Dar doctorul Tudor a acționat cu profesionalism. Eu așa ceva NU am mai văzut! În 15 minute l-a readus la viață, efectiv. Și apoi l-am transportat la Cluj, la Institutul Inimii. După două zile, eram la UPU Bistrița, și era și doctorul Tudor de gardă. Și m-a chemat să-mi arate un pacient, transferat de la Cluj la Bistrița. M-a întrebat dacă-l cunosc. Și apoi mi-a spus că e pacientul pe care l-am transportat noi de la Năsăud la Cluj. Mi-a spus că dacă ești norocos, ai doar 10 -15 cazuri ca medic urgentist în care să vezi pacienți aflați în starea în care bărbatul respectiv a fost, care își revin și trăiesc. Cum spuneam, eu nu am mai văzut  așa ceva, asta mi-a rămas în minte și m-a făcut și fiu și mai ferm în hotărârea de a continua pe medicina de urgență” a povestit Alexandru Țermure.

Colegii de la ISU BN se mândresc cu el.

Și noi suntem norocoși că te avem în echipa noastră, Alexandru! Un adevărat model de urmat pentru generația sa!” au scris cei de la ISU BN pe pagina lor de Facebook.

Redacția Bistrițeanul.ro îi urează MULT SUCCES, sănătate multă și CÂT mai multe vieți salvate!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: