1.2 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

„Vestitorul primăverii” riscă să dispară dacă va fi folosit în continuare ca mărțișor. Culesul ghioceilor este ilegal, avertizează biologii

Biologul Parcului Național Munții Rodnei Claudiu Iușan a făcut apel la bistrițeni să nu mai culeagă ghiocei din pădure, altfel riscăm să devină și în țara noastră specie pe cale de dispariție, cum s-a întâmplat în alte țări din Europa. Mai mult, culesul lor este ilegal, fiind vorba despre o specie protejată.

Claudiu Iușan face un apel pe pagina sa de Facebook și le cere celor care fac bani cu ajutorul „vestitorului primăverii” să nu mai culeagă ghiocei din pădure, fiind vorba despre o specie protejată.

„Sunt țări din Europa unde ghioceii sălbatici au devenit specie „aproape amenințață”, „vulnerabilă” sau chiar „pe cale de dispariție”, prin urmare comerțul cu ei este interzis. (…) Ghiocelul comun este declarat specie ocrotită în UE, menționat de multe legi și convenții privind protejarea naturii. Motivul ocrotirii este faptul că culegerea în scop comercial a căpătat proporții foarte mari, iar efectivele din mai multe țări au ajuns să fie periclitate. Prin cumpărarea unui buchețel, care nu oferă prea multe plăceri vizuale și trăiește doar 2-3 zile, suportăm în mod tacit un vast sistem ilegal de exploatare și comercializare, a cărui victimă principală este – ca întotdeauna – natura. Obiceiurile culturale depășite omoară în fiecare an milioane de flori, care, în timp, ar putea duce la extincția preferaților noștri vestitori ai primăverii”, precizează biologul Parcului Național Munții Rodnei.

În urmă cu multe secole, ghioceii uscați din Turcia erau transportați pe mare în Europa. Călugării englezi aduceau din Roma bulbi de ghiocei pe care îi plantau în jurul mănăstirilor din țara lor. În Anglia, ghiocelul se mai numește și „floarea bisericii”. În România, ghiocelul este asociat cu venirea primăverii și este adesea oferit la început de martie, sub formă de mărțișor.

Ghiocelul se folosește și în medicină, substanța galantamina, fiind utilizată în mai multe țări în tratamentul bolii Alzheimer. Este studiată de asemenea și eficiența sa în tratarea HIV.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...