0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: Primul câștigător – în campania „Fură o carte! Te ajută popa”

Celebrăm în acest miez de martie strepezit de ninsori – între alte minore (și invizibile) victorii – și primul câștigător al proiectului / campanie „Fură o carte! Te ajută popa!”. O domnișoară de 27 de ani din Bistrița a visat si la o carte. Și a primit-o. Așa că îndrăzniți și voi…!

Proiectul-campanie „Fură o carte! Te ajută popa” a debutat anul trecut, în februarie, când preotul Crin Triandafil Theodorescu a reacționat așa cum se cuvine la un neobișnuit gest al unei adolescente. Care a furat o carte dintr-un supremarket.

Acum ceva timp, citeam în presă ceva stupefiant: o liceană a fost prinsă, în Bistrița, furând o carte… Mi s-a părut un eveniment astral. În lumea asta cu gust de pingea, din când în când țâșnește câte-o chestie, drept în ochi, drept în inimă țâșnește, și realizezi că nu e totul pierdut. Că lumea mai poate fi salvată și că planeta se va învârti, totuși, totuși!” 

Cu aceste cuvinte se relua zilele trecute proiectul „Fură o carte! Te ajută popa”, inițiat de preotul Crin Triandafil Theodorescu din Lușca.

Preotul s-a oferit să le cumpere o carte tuturor tinerilor care își doresc o carte dar nu și-o permit. Luni de zile – nebunește și fericit – a străbătut preotul străzile din Năsăud, părăsind cărți învelite în ziar prin curtea muzeului sau pe rafturi de magazin…

Cuceriți de idee și de proiect, ne-am oferit și noi să cumpărăm câte o carte celor care își doresc așa ceva. Și, spre surpriza noastră, la doar două zile de la publicarea articolului Un eveniment astral: Se reia campania „Fură o carte! Te ajută popa” ne-am și trezit cu o rugăminte.

Daniela, din Bistrița, ne-a mărturisit că ar fi curioasă să citească o anumită carte, recomandată de un prieten. Ne-am conformat cu drag și am cumpărat cartea pe care – așa cum prevede proiectul – am oferit-o împachetată în hârtie de ziar, sfoară și ciocolată. 

Și pentru că ne-a plăcut experiența, și pentru că – pe neașteptate – ne-am ales noi înșine cu o esențilă lecție de viață – ne încăpățânăm să insistăm: 

Așadar – cine – ce carte își dorește…?!

Așteptăm mesaje pe adresa redacției sau pe pagina de facebook Bistriteanul.ro… 🙂

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...