VIDEO: „Așa ceva n-a avut Parva niciodată…!” Primarul Ioan Strugari, despre „bugetul de criză și nervi”

Bugetul comunei Parva va fi un buget cu insuficienți bani, un buget de nervi și criză. Nu ne vor ajunge banii, e aceeași poveste. Nu am depășit modul de a face bugete în țara asta”, a comentat nemulțumit Ioan Strugari, primarul din Parva.

Ioan Strugari, primarul din Parva, s-a referit, într-o emisiune la Bistrițeanul Live, la problema bugetului pe care îl va gestiona în comunitatea pe care o coordonează.

Acesta a criticat felul în care sunt distribuiți banii, dar și prestația guvernanților. „Sunt dezamăgit de foarte multe lucruri. Nu mai am nicio așteptare de la nimeni. Aștept de la Dumnezeu să-mi dea sănătate, să putem munci măcar noi… Nu prea mai am speranțe. Avem o mulțime de proiecte pe fonduri europene, care au nevoie de cofinanțări la care nimeni nu se gândește. Iar comunitățile sunt tot mai sărace…”, a precizat Ioan Strugari.

Cel mai important proiect pentru Parva este sistemul de învățământ care va primi în toamnă o școală și o grădiniță nouă. Sunt clădiri noi, construite acum, pregătite pentru noul an școlar 2022. Lucrările sunt aproape de sfârșit. Așa ceva n-a avut Parva niciodată…”, a mai spus Ioan Strugari.

Alte detalii despre administrația locală din Parva puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/RYA6Bqn8i6k” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: