Un bărbat din Ardan a ajuns în Arestul Poliției, după ce și-a lovit soția. Polițiștii care au intervenit la caz au decis să-l rețină, iar judecătorii l-au trimis 30 de zile după gratii, să se… răcorească.
Duminică, un bărbat și-a lovit nevasta, iar aceasta a sunat la 112 cerând ajutorul.
Incidentul a avut loc în localitatea Ardan, iar bărbatul de 47 de ani, după ce a băut câteva pahare, s-a gândit să-și rezolve neînțelegerile cu concubina, o femeie de 38 de ani, lovind-o. S-ar părea că acesta i-ar fi dat cu un scaun în cap.
Polițiștii au întocmit dosar penal, dar au decis să ia și măsuri suplimentare, așa că l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.
„La locul evenimentului, a fost identificat un bărbat de 47 de ani, care pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, și-ar fi agresat concubina de 38 ani, provocându-i suferințe fizice. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au întocmit un dosar penal pentru fapta de violență în familie. La scurt timp, bărbatul de 47 de ani, din Ardan, a fost reținut și ieri 22 februarie, a fost prezentat Judecătoriei Bistrița”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Judecătorii au decis să-l trimită 30 de zile în arest.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosar penal nr. 636/P/2021 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului B. Dinu pentru comiterea infracțiunilor de violenţă în familie, faptă comisă în data de 21.02.2021, la ora 12.00, împotriva persoanei vătămate S.M., şi violenţă în familie, faptă comisă în data de 21.02.2021, la ora 14.00, împotriva persoanei vătămate S.M, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 22.02.2021 şi până la data de 23.03.2021. Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul B.Dinu”, se arată pe portalul instanței de judecată.
Foto – Ilustrativă – Arhivă