-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Artizanii iubirii: În acest weekend sărbătorim iubirea cu produse locale

De vineri 12 februarie, până dumincă 14 februarie, centrul orașului va fi luminat de iubire, sărbătorită cu produse locale! „Artizanii iubirii” este titlul evenimentului care deschide seria Întâlnirilor cu breslele moderne – meșteșugărești și alimentare – aflate sub umbrela Asociației „Produs în Bistrița-Năsăud”. 

În ziua de 14 februarie, se comemorează doi martiri cu numele Valentin. Este vorba, în primul rând, de preotul din Roma, considerat patronul protector al îndrăgostiților. Este cel care, conform legendei, a cununat un păgân cu o creștină, fapt pentru care a fost învinuit de încălcarea poruncilor împăratului roman Claudius II (268-270), condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 209. 

Este comemorat, de asemenea, și episcopul din Terni, care a avut aceeaşi soartă cinci ani mai târziu pentru creștinarea filosofului Cratone şi a trei dintre ucenicii săi atenieni.

În Evul Mediu se credea că în 14 februarie păsările, simţind apropierea primăverii, începeau să-şi facă și ele cuiburile. Pentru acest fapt s-a considerat că sărbătoarea Sfântului (Sfinţilor) Valentin este începutul redeşteptării anuale la viaţa nouă. Este și începutul iubirii care ne ține în viaţă, dar și prilej de tradiții foarte răspândite în ţările anglo-saxone. Sărbătoarea cu mare „priză” a fost adoptată și în România, după Revoluție. 

În acest context, Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” a simțit nevoia să readucă la viață cetatea. Cu respectarea tuturor regulilor impuse în situația actuală, în acest weekend se reia seria Întâlnirilor cu breslele moderne – meșteșugărești și alimentare – din acest an, cu o ediție specială, intitulată „Artizanii iubirii”.

Într-un decor mai degrabă hibernal, căsuțele amplasate pe Pietonal, în zona din vecinătatea Pieței Centrale și în Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică se animă, din nou, cu de produse locale și creații manuale, tradiționale sau de inspirație tradițională, cu tușe moderne sau inspirate din mediul ce ne înconjoară.

Este un prilej pentru toți îndrăgostiții să sărbătorească iubirea cu produse locale. Este prilejul perfect pentru fiecare dintre noi să trăim bucuria reîntâlnirii cu producătorii, meșteșugarii și artizanii locali. Să simțim emoțiile și mesajele pe care le transmit creațiile lor și – desigur – să susținem economia locală.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: