0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO: Copilul trântit de pământ a suferit un traumatism cranian grav. Unchiul agresor, arestat

Un incident GRAV a avut loc ieri după-masă într-un parc de joacă din Hunedoara. Un copil a fost luat pe sus și trântit de pământ de un tată nervos. Băiatul are un traumatism cranian GRAV, iar agresorul care, culmea, îi este unchi – a fost dus în arestul poliției.

Panică și groază ieri, într-un parc de joacă din Hunedoara. Doi copii au avut niște neînțelegeri, iar tatăl unuia dintre ei s-a repezit la celălalt copil, l-a luat pe sus și l-a trântit de pământ, lăsându-l inconștient.

Apoi s-a îndreptat spre copilul său, l-a luat și pe el pe sus, l-a trântit de asemenea și pe el (a se vedea în fundal), după care a părăsit locul de joacă.

ATENȚIE – IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL…!

S-a apela 112, în zonă ajungând echipajele medicale și cele ale poliției. Din verificările efectuate s-a aflat că agresorul e UNCHIUL băiețelului de 13 ani. Acesta a fost reținut și dus în arestul poliției.

„Agresorul copilului, un bărbat de 29 de ani din municipiul Hunedoara, a fost reţinut şi trimis, în cursul nopţii, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. El va fi prezentat azi în faţa magistraților pentru dispunerea măsurilor legale în acest caz. Poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat și fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, bărbatul s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ. În cauză, anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public”, scriu știrileprotv.ro

Și copilul agresorului a fost audiat la sediul IPJ Hunedoara, în prezența celor de la Protecția Copilului.

În aceea ce privește victima, starea acestuia este gravă.

Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă”, a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Potrivit acestuia, băiatul este stabil şi se află internat la Chirurgie Pediatrică. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să fie transferat la secţia de Neurochirurgie, în funcţie de evoluţia sa.

În imaginile de mai jos, cercetarea la fața locului a oamenilor legii hunedoreni:

Video 2 @ stiripesurse

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...