0.9 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

EDITORIAL: Dacă primarul Turc nu-i organ de anchetă, să vină procurorii să ne zică după ce PUG s-a dezvoltat Bistrița. Cel adevărat sau cel fals?!

Cred că primarul Ioan Turc a dat prima dovadă că NU vrea să facă ordine în haosul din Urbanism, fiind de acord să întrețină mafia de acolo. După ce auzi secretarul municipiului pe care îl conduci afirmând clar că există două PUG-uri după care se dezvoltă Bistrița, să te scuzi că nu ești „organ de anchetă” în loc să anunți că imediat ce ai închis ședința de Consiliu Local faci o comisie, nu știu, demarezi o anchetă internă să afli adevărul, atunci e cazul să vina procurorii să facă lumină. Să ne zică și nouă, bistrițenilor, și celor care conduc primaria acum, care e PUG-ul fals și care e cel real, cui a folosit șmecheria asta și la ce.

Oameni buni, am o veste proastă pentru voi. Nu se va schimba nimic la Primăria Bistrița, că n-are cine să schimbe ceva. Băieții ăștia de au ajuns acolo vor tot pe zona gri, acolo unde funcționarul decide corupt cine să distrugă orașul și cum. AICI puteți urmări ultima ședință a Consiliului Local Bistrița. Partea bună e că avem câțiva consilieri care chiar s-au prins că primesc târziu materialele de ședință din zona fierbinte a Urbanismului și nu mai vor să accepte asta și care nu au frica de a cere lămuriri pe subiecte fierbinți.

Partea proastă e că noul primar e prea slab să ia deciziile de forță pe care ar trebui să le ia. Să te înmoaie secretarul Floare Gaftone cu lingușeala că noua și virila conducere a început demersurile pentru noul PUG, dar să te faci că n-auzi ceva de o gravitate enormă, că AZI, când tu conduci primaria, la Urbanism se lucrează după două Planuri Urbanistice Generale, scuză-mă, primare, dar arată că ești mai slab decât te știam. Slab, lipsit de curaj, iubitor de gri, ca orașul ăsta pe care ai promis că o să-l transformi, că n-ai să faci ce-a făcut Crețu în administrația lui.

M-aș fi așteptat de la primarul Ioan Turc la fermitatea și vehemența din campania electorală, când ne spunea el nouă cum va face ordine prin Urbanism. Uite cum, luând poziția struțului când aude ditai grozăvia, că la primaria pe care o conduce AZI se dezvoltă orașul după două PUG-uri.

Cum primarul n-are de gând să facă nimic, doar s-a scuzat că nu e organ de anchetă, cred că se impune să descindă la Primăria Bistrița polițiștii și procurorii, să facă lumină. În primul rând să ne zică și nouă și celor care sunt astăzi la butoanele Primăriei Bistrița care e planul PUG adevărat. Ăla care are regimul de înălțime LA sau cel care are și L2A?! Vedeți, că vă mai dăm și ponturi, ca să vă ușurăm ancheta. Vă dăm și planurile dacă ne cereți, noi, la ziar, le avem. De ce? Pentru că ne interesează subiectul. Nu suntem plătiți din banii statului să anchetăm asta, o facem din drag de orașul ăsta și de oamenii săi, și supărați pe bătaia asta de joc pe care o întrețineți și voi, neintervenind să opriți acest joc murdar, care nu-i de azi, de ieri. Scriem ce se întâmplă de ani de zile. Și nimic. Noi scriem, aud consilierii, iar primarul cel nou, când aude, bagă capul între urechi și tace, să nu facă valuri care să-l amețească.

Mai apoi, să ne spună polițiștii și procurorii de ce s-a folosit ani la rând la Bistrița un plan PUG fals, dacă luăm toate declarațiile publice pe această temă din ultimii ani, cine l-a folosit, de ce și în interesul cui. Și dacă au făcut unii funcționari cu șmecheria asta venituri ilicite, cum se aude, să li se ia toată averea. Atenție la aia de pe numele odraslelor, veți fi uimiți să vedeți ce averi au copiii săracilor noștri bugetari.

În urmă cu doar câteva zile, în 22 ianuarie, primarul PNL din Bragadiru și arhitectul șef al orașului au fost condamnați la patru ani de închisoare cu EXECUTARE într-un dosar privind eliberarea unor certificate de urbanism. Sentința este definitivă. Potrivit deciziei Curții de Apel București, cei doi au fost găsiți vinovați de infracţiuni de complicitate la fals intelectual și fals, dar și comiterea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Apropo, conform articolului 246 din Codul Penal, „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.” Dacă faptele prevăzute în art 246 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Mai avem la Bistrița justiție, polițiști și procurori onești, care sunt în scaune să-și facă treaba? Că acum nici rafuieli politice nu se mai rezolvă. Mi s-a făcut dor ca de vară de un dosar puternic, despre corupții din administrație despre care am scris de atâtea ori, de care toată lumea știe, dar pe care cei plătiți să facă justiție îi ignoră de ani de zile.

Chiar, oare mai avem justiție oare în țara asta? Aaaa, sau stați, trăim în țara aia unde tragediile în care ard bolnavii de vii în spitale sunt ceva banal, se întâmplă la câteva luni, deși s-au demarat anchete de fiecare dată. S-au luat măsuri de ard tot mai des bolnavii în spitale…

Păi, vedeți, toate se întâmplă și din cauza asta, că nu mai e nimeni să ne facă dreptate, nu se mai teme nimeni de nimic, e o mare gașcă care se uită cum ardem de vii în spitale sau cum se distruge un oraș…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...