0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO: Protest al sindicaliștilor de la Sanitas, în fața Prefecturii

Un protest al sindicaliștilor de la Sanitas se desfășoară în aceste momente, în fața Prefecturii. „Respectați legile țării!” sau „Nu ne umiliți…!” au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancarte de oamenii nemulțumiți.

Câteva zeci de persoane se află acum în fața Prefecturii, fluturând steaguri ale Federației Sanitas și semnalizând cu fluiere nemulțumirile pe care le-au strâns în ultimele luni.

Oamenii sunt nemulțumiți de salariile mizerabile pe care le primesc.

Nici în Sănătate nu s-a primit în întregime stimulentul de risc promis. Bună parte din colegii noștri îl așteaptă încă și astăzi. Bună parte dintre colegii noștri din TESA cu responsabilități enorm de mari care s-au implicat pentru a salva sistemul de sănătate din România – așteaptă și astăzi promisiunile Guvernului. Suntem alături de ei, îi vom susține pe toți, indiferent unde își desfășoară activitatea!”, a subliniat Titi Constin, președintele Sanitas Bistrița-Năsăud. 

Acesta s-a referit și la sprijinul pe care îl merită cei din sistemul de Asistență Socială și medico-socială care încă așteaptă banii promiși de Guvern.

Nu ne-a întrebat nimeni dacă copiii noștri, soții sau soțiile noastre au ce mânca. Dacă are cine să-i îngrijească sau să stea cu ei 14 zile… Noi am răspuns în 24 de ore solicitărilor ordonanțelor militare… Noi nu ne batem joc de bolnavii acestui județ! Dacă au pomis, să se țină de cuvânt!”, a mai transmis liderul Sanitas Bistrița-Năsăud.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=476&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Ftiti.costin%2Fvideos%2F1739504312896423%2F&show_text=false&width=267″ aspect_ratio=”267:476″ loop=”no” muted=”no” /]

Ce solicită sindicaliștii din Federația Sanitas:

Federaţia Sanitas a anunțat că din 12 ianuarie va demara o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.

Potrivit Agerpres, între orele 12:00 – 13:00, organizaţiile Sanitas din judeţele țării vor organiza pichetări şi mitinguri, în faţa prefecturilor din întreaga ţara. Se vor solicita totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.

„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat situaţia creată de apariţia OUG nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:

  • aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  • stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
  • acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială”, se preciza în comunicatul federaţiei transmis Agerpres. 

Foto & Video @ Titi Costin

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...