0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Impresionant: Profesorii școlii din Mărișelu au primit finanțare de la Consiliul Europei. La ce au folosit banii

Se poate și într-o școală gimnazială de la țară! Au demonstrat-o profesorii școlii gimnaziale din Mărișelu, care au aplicat pentru finanțare de la Consiliul Europei, reușind să obțină plafonul maxim posibil. Aproape 270 de elevi se vor bucura de proiect:

Game – Set – Math se intitulează proiectul propus de Şcoala Gimnazială din Mărişelu și coordonat de profesorii Vasile-Grigore Turşan, George Ovidiu Ignat şi Iuliana Barteş.

Scopul acestui proiect a fost să crească performanţele şcolare şi motivaţia de învăţare a elevilor la matematică, prin utilizarea softurilor educaţionale în activităţile didactice.

Activitățile cuprinse în proiectul finanțat de Consiliul Europei au fost Game – Cercul de matematică şi Profesor pentru o zi.

Totul s-a derulat în ultimele două luni ale anului 2020. Elevii înscrişi au luat parte la mai multe activităţi educative provocatoare, în cadrul unui cerc online de matematică. Și-au îmbunătăţit practic bagajul cognitiv şi și-au dezvoltat abilităţile logico-matematice, utilizând jocuri şi softuri educaţionale ca mijloace de învăţare”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro profesorul Grigore Turșan.

Acesta a completat că elevii au avut posibilitatea să îşi valorifice învăţarea într-un mod inedit. „Au creat și ei propriile lecții pe care apoi le-au prezentat în faţa colegilor, devenind astfel, profesori pentru o zi… A fost distractiv și pentru ei…

Este primul proiect finanţat sub această formă, iar pentru noi a fost totodată și o experienţă care ne-a oferit încrederea că se poate. Cu siguranţă, pe viitor, vom solicita din nou astfel de finanţări, pentru a soluţiona și alte nevoi apărute la nivelul comunităţii noastre”, au mai transmis profesorii coordonatori.

2.500 de euro, finanţarea maximă de la Consiliul Europei 

Ne descurcăm destul de bine în contextul online. Majoritatea elevilor au dispozitive, iar acolo unde au fost probleme, profesorii s-au adaptat.

Despre această finanțare am aflat prin intermediul Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud. Nu se puteau obține mai mulți bani pe acest proiect. 2.500 de euro a fost plafonul maxim. Banii au fost folosiți pentru achiziționarea unor softuri educaționale, a unui laptop, dar și pentru consultanță pentru utilizarea softurilor…”, a mai explicat profesorul Grigore Turșan. 

Proiectul a fost demarat pentru o parte din elevi, inițial. Dar în timp, toți cei aproape 270 de elevi care învață la Școala Gimnazială din Mărișelu se vor bucura de acest proiect, demonstrându-i, practic, sustenabilitatea.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...