Petre Poruțiu, un avocat cu geniu pedagogic, care a slujit învățământul mai bine de 28 de ani, fiind ulterior umilit de comuniștii care l-au alungat din universitate – a muncit la Bistrița timp de aproape 10 ani. A fost și unul dintre intelectualii importanți ai orașului – delegat al cercului electoral Bistrița, la Marea Unire din 1918.
Petre Poruțiu s-a născut în Timișoara, în august 1884, fiind unul dintre intelectualii importanți ai Bistriței – ales delegat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia – organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
S-a născut într-o familie din mijlocul căreia s-au ridicat dascăli și preoți care au lăsat urme în istorie. Unul dintre aceștia a fost și preotul Ștefan Poruțiu, bunicul lui Petre. Fratele preotului – Samoilă – a fost consilier guvernamental, participant activ la revoluția din 1848, și apropiat al lui Avram Iancu.
De asemenea, Petre Poruțiu era văr primar cu Valentin Poruțiu, primul prefect român al Clujului de după Marea Unire.
Tatăl lui Petre a fost diriginte de poștă și director de bancă în Bistrița, pentru câțiva ani.
Petre Poruțiu a urmat școala primară și liceul la Budapesta, iar în 1902 a obținut diploma de bacalaureat la liceul german din Bistrița – actualul Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.
S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din Budapesta, loc în care va obține mai târziu, titlul de doctor în științe juridice.
Petre Poruțiu a urmat și cursurile Academiei din Innsbruck, unde și-a aprofundat studiile comerciale.
Ulterior, s-a stabilit la Bistrița, iar din 1911 a început să și pledeze aici, bucurându-se de numeroase succese. În 1914, a fost ales diplomat al Academiei Austro-Ungare, însă, din păcate, activitatea i-a fost brusc întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial. A fost mobilizat în armata imperială cu gradul de sublocotenent.
Revenit cu bine din focurile conflagrației, Petre Poruțiu s-a implicat în evenimentele premergătoare Marii Uniri. Reprezentanții cercului electoral Bistrița, l-au delegat în ziua de 26 noiembrie 1918, alături de alți intelectuali, ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
În calitate de membru al Consiliului Național Român, la nivelul Comitatului Bistrița-Năsăud, a coordonat înființarea gărzii naționale și a comisiilor române comunale. Alături de un alt coleg de breaslă, avocatul Victor Onișor, a luat legătura cu comandamentul armatei române în scopul trecerii munților și implicit, intrarea în Transilvania.
La puțină vreme după înfăptuirea Unirii, avocatul Petre Poruțiu a fost ales șef al secțiunii de reformă agrară în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Avea misiunea de a realiza recensământul proprietăților agricole și codificarea legilor de reformă.
Între 1919-1920, figurează în șirul elitei care întregea delegația României la Conferința de Pace de la Paris și Londra. Ca membru al Consiliului Legislativ și al Comisiei de Unificare Legislativă, a pus umărul la redactarea Noului Cod Comercial Român.
Ziua de 22 septembrie 1919 a reprezentat un momentul crucial pentru întreaga sa activitate. La propunerea Regelui Ferdinand I, Petre Poruțiu a fost numit profesor titular la Catedra de Drept Comercial din cadrul Universității Daciei Superioare din Cluj, devenită mai târziu Universitatea Regele Ferdinand I.
A îmbinat armonios munca de birou cu orele petrecute în compania studenților, ajungând în cele din urmă, suplinitor al catedrei de Drept bisericesc, din cadrul aceleiași universități.
Între 1924-1925, s-a consumat primul său mandat în calitate de decan al Facultății de Drept, iar între 1930-1931, cel de-a doilea. Activitatea didactică a fost completată de publicarea unor studii în domeniul juridic și economic.
Pe 30 august 1940, odată cu emiterea Dictatului de la Viena, sediul Universității Regele Ferdinand I, este stabilit la Sibiu, iar Petre Poruțiu se mută și el acolo. Abia dacă trecuse un an de schimbare, că este ales vicepreședinte al Asociației „Prietenii Universității din Cluj”, unde îi va avea alături pe V. Bologa, D. V. Ionescu și Lucian Blaga.
Prin acțiunile sale, profesorul Petre Poruțiu a devenit un etalon al luptei pentru susținerea libertăților și drepturilor democratice. Acest fapt i-a atras antipatia serviciilor secrete, atât sub regimul antonescian, cât și în timpul regimului comunist.
După 23 august 1944, odată cu reîntregirea Nordului Transilvaniei la România, Petre poruțiu a făcut parte din comisia mandatată să se ocupe de revenirea Universității Regale Ferdinand I la Cluj. Pentru meritele deosebite, a fost decorat cu ordinele Steaua României în grad de comandor; Coroana României în mare grad de ofițer; Ordinul Ferdinand I în grad de mare ofițer și Medalia Răsplata muncii pentru învățământ cl. I.
Instaurarea regimului comunist a însemnat debutul unei perioade umilitoare și nedrepte pentru Petre Poruțiu, care a fost printre primii profesori epurați din universitate. A fost pus „în retragere din oficiu” la 1 septembrie 1947, după ce a servit învățământul superior mai bine de 28 de ani.
Petre Poruțiu s-a stins din viață la Cluj, în ianuarie 1951.
Foto deschidere @ Marea Unire din 1918, imagine surprinsă de fotograful Samoilă Mârza
