Într-un an diferit, un altfel de Crăciun! Crăciunul offline – proiectul ce a ținut vii tradițiile de iarnă!

Un proiect inedit s-a derulat în aceste zile, ONLINE! Crăciunul offline a unit elevi de la preșcolari până la clasa a VIII-a. Azi au fost premiați cei ce au transmis cel mai bine în online spiritul Crăciunului.

În 18 decembrie 2020, Școala Gimnazială Mărișelu lansa în online o provocare – un concurs – Crăciunul Offline.

Elevii, de la preșcolari până la cei din clasa a VIII-a, s-au putut înscrie în una dintre cele trei secțiuni, menite să redea spiritul Crăciunului, într-un an cu totul diferit.

La secțiunea „Vestim Nașterea lui Hristos” s-au înscris 22 de concurenți, din comuna Mărișelu, dar și din alte comune din județ sau chiar din județul vecin. Aceștia s-au filmat cântând despre Nașterea Mântuitorului, iar filmulețele le-au urcat pe pagina de Facebook a concursului.

Cum bradul face parte din tradiția de Crăciun, și în acest concurs a fost o secțiune destinată „Celui mai frumos Brad de Crăciun”. Au fost 16 elevi care și-au prezentat brăduții, împodobiți cu ornamente făcute de mână sau ce au avut mai special în casă.

La cea de-a treia secțiune a concursului – „Masa tradițională de Crăciun” – s-au înscris 8 concurenți. Tot într-un video postat ulterior pe Facebook, elevii au prezentat o masă îmbelșugată, explicând fiecare preparat care dă GUST sărbătorilor de iarnă.

Astăzi, într-o întâlnire ONLINE, juriul a desemnat câștigătorii fiecărei secțiuni din concurs. Pentru partea culinară, câștigătorii au fost aleși de chef Nina Rus. Iar aceasta a decis că TOȚI merită recompensați pentru efortul depus.

Niște copii excepționali. Așa de frumos au prezentat totul, așa de bine au explicat. Mi s-a înmuiat inima. Și pentru că toți au depus efort, merită recompensați. Așa că am decis să le ofer fiecăruia câte o diplomă și câte o medalie. Sunt niște copii extraordinari și m-am simțit onorată să fac parte din juriu”,  a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, chef Nina Rus.

Puteți urmări colindele, împodobirea bradului și explicarea bucatelor tradiționale de Crăciun, accesând pagina de Facebook CRĂCIUNUL OFFLINE.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: