VEȘTI BUNE de la Cluj: CARE e starea micuțelor din accidentul mortal de la Rebrișoara

Un teribil accident a avut loc joi în Rebrișoara. O mașină a fost lovită de tren. Tatăl a murit pe loc, iar cele două fetițe ale sale au ajuns la spital în Bistrița. Ulterior, amândouă au fost transferate la Cluj. De acolo, azi, vin vești bune:

Comunitatea bistrițeană a fost zguduită joi seara, când mașina în care se aflau un tată cu cele două fetițe ale sale a fost lovită de tren, în Rebrișoara.

Bărbatul, Leon, de doar 32 de ani, a plecat pe loc dintre cei vii. Salvatorii au dat o luptă contra cronometru pentru a scoate cele două micuțe, de 5 și 6 ani, dintre fiarele contorsionate.

Acestea au fost transportate de urgență la UPU Pediatrie Bistrița. Cea mai mare a fost transferată în aceeași seară la Cluj.

În ziua următoare, vineri- 11 decembrie- s-a reușit stabilizarea surorii ei, de 5 anișori, care a fost la rându-i transferată la aceeași Clinică de Chirurgie Pediatrică Cluj.

Astăzi, veștile venite din județul vecin sunt optimiste.

Ambele fetițe sunt stabile și conștiente. Cea mai mare se alimentează singură și e cooperantă. Cea mai mică are o stare somnolentă, în urma Traumatismului Cranian Mediu. Ambele sunt supravegheate în secția de Anestezie Terapie Intensivă” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Clinicii de Chirurgie Pediatrică, Dreghiciu Daniela.

Niciuna dintre cele două micuțe nu a avut nevoie de intervenții chirurgicale. S-a decis păstrarea lor în secția ATI, dar acestea sunt mai degrabă ”de urmărit”. Fetița de 6 ani prezintă o stare de sănătate generală mai bună puțin decât surioara ei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: