14.8 C
Bistrița
duminică, septembrie 8, 2024

FRUMOS! Lecție de omenie și dărnicie dată de veterani

O lecție de omenie e dată din nou, de veteranii de război. Aceștia au donat sânge, salvând vieți. DAR, bonurile valorice primite de-a lungul timpului le-au adunat și zilele trecute au cumpărat alimente pe care le-au dus la cei nevoiași.

Când ești tânăr și-n putere, parcă ți-e mai la îndemână să faci fapte bune. DAR, lecția de omenie de azi e dată de veteranii de război.

Mai exact, de membrii Asociației Militarilor Veterani Și Veteranilor cu Dizabilități, sucursala Bistrița.

Aceștia au un obicei frumos: merg regulat să doneze sânge. Astfel, ajută la salvarea a zeci, poate chiar sute de vieți. La fiecare donare, primesc un voucher valoric. DAR, ei nu-l iau acasă.

Avem o urnă acolo și, cei ce donează sânge, pun voucherul în urnă. Am găsit și bani puși. Iar de sărbători: Paște și Crăciun, mergem și golim urna și cumpărăm alimente pe care le împărțim la cei nevoiași” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Dan Atanasoaie, din cadrul Asociației.

Dacă până acum făceau pachete pentru pacienții oncologici, și mergeau la ei la spital, anul acesta, din cauza pandemiei, nu s-a putut. Așa că și-au ales alți beneficiari.

În acest an, acțiunea,,Donează sânge și ajută de două ori,, a făcut ca CINCI familii nevoiașe din localitatea  Rodna, CENTRUL REZIDENȚIAL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE,, SFINTII IOACHIM ȘI ANA,, din localitatea CUȘMA,  CENTRUL REZIDENȚIAL PENTRU PERSOANE CU NEVOI SPECIALE,, SFÂNTUL FILARET CEL MILOSTIV,, din localitatea Târlișua,  precum și o familie din localitatea Florești a cărei casă a ars în 1 Decembrie să beneficieze de produsele alimentare achiziționate si distribuite. Mulțumim celor care au contribuit la această acțiune” au transmis reprezentanții Asociației Militarilor Veterani Și Veteranilor cu Dizabilități.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...