-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

DE CITIT: Câteva impresii / depresii despre acest oraș straniu, cu zile în care cerul îți moare în brațe…

Măcar din când în ar merita să avem curajul să re-descoperim acest oraș straniu, cu zile în care cerul îți moare în brațe – cam ca astăzi… Acest oraș desfigurat de oameni cruzi, porumbei, câini care vorbesc în germană, frunze uscate, lumini dreptunghiulare…

Un oraș sacadat, un univers citadin rupt în fâșii de câte un țipăt de copil isteric, porumbei sau zile în care cerul îți moare în brațe… Așa cum răscolitor și golaș ni se înfățișează el în volumul de versuri semnat de Andreea Gal – una dintre cele mai apreciate și iubite profesoare de la Liceul de arte „Corneliu Baba”.

Andreea Gal s-a născut la Bistrița în octombrie 1977 și este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca. Din 2003 până în prezent a experimentat ideea poeziei-instalație și a legăturilor dintre poezie și pictură cu intervenții în expoziții de pictură și în spații neconvenționale.

În 2010, o parte dintre textele sale au fost publicate în volumul Book of Rain. În 2018 a urmat volumul Bad Skin. În 2019 a fost invitată să susțină lecturi publice la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița, Ediția XI: 

FOTO/VIDEO: La Bistriţa e Raiul pe pământ… Deasupra tuturor – o pană şi-un copil spânzurat

În acest an, tot în cadrul festivalului Poezia e la Bistrița, a văzut lumina tiparului cel de-al treilea volum de versuri semnat de Andreea Gal: „sunt zile în care cerul îți cade în brațe”.

3. nu mai trage de vena aia!
ață
de
rupt
imposibilă culoare
țipăt de copil isteric
jaluzele albe pe geam
lumina pătrunde frumos prin ele
amiaza la ora 14 fix
(…)
Marea frumusețe
și o călugăriță care nu vorbește
despre sărăcie
sărăcia se trăiește,
urci pe ea în genunchi și pe palme
nu sunt 40 de grade
e apa din cadă
toate pisicile mă resping azi
prea puternic mirosul
capace de canal
o voce veselă
liftul urcă multe etaje
vinete coapte pe plită
salut grăbit – pești alunecoși
parfumului pielii cheia din ușă
hello! venele la locul lor
plimbare pe jos
for comfort writing
plouă

4. dear Kurt,

everyday is grey and silent
flori în ghiveci neînflorite
praf și păianjen cu pânză
râza mortului
(…)
speli vasele în care ne-am mâncat
creierul
porumbeii nu mai știu să fie
porumbei
pasc într-un laț
omul negru a venit – chiar dacă
am crezut atâta vreme
că nu-i real –
fire, cabluri, nori
totul se mișcă rapid
ochi roșii lângă o plantă
lingura, paharul – încearcă
poate chiar zâmbești azi… 

DE CITIT: …pentru că sunteți atât de siguri că nu aveți nevoie de mine, vă salut respectuos cu un glonț în cap

Volumul a fost publicat în cadrul proiectului „Pasaje literare bistrițene”, derulat de Fundația Societatea de Concerte Bistrița, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2020.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...