Un coș de fum deteriorat a lăsat o familie din Feldru fără un acoperiș deasupra capului. Un incendiu le-a cuprins locuința noaptea trecută. Din fericire, toți cei care locuiau în casă au reușit să se salveze, în ciuda orei târzii.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 02:00, la mansarda unei case din Feldru. În momentul în care pompierii de la Năsăud au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, flăcările putând fi observate de la sute de metri distanță.
În ciuda orei târzii, persoanele care locuiau în casă au reușit să iasă la timp. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
„Pompierii militari au reușit evacuarea mai multor bunuri din unele încăperi, iar în paralel, au început localizarea și mai apoi lichidarea focarelor. Intervenția a durat mai bine de două ore, suprafața totală afectată fiind de peste 160 mp (acoperiș, pod și anexa). Intervenția a fost sprijinită de voluntari din cadrul SVSU Feldru”, precizează ISU Bistrița.
Ancheta de la fața locului a scos în evidență faptul că incendiul a fost provocat de un coș de fum deteriorat.