0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

ABERANT! Primăria cere unui întreprinzător să taie doi nuci protejați de lege, pentru că nucile ar lovi mașinile parcate

Unui întreprinzător i se cere să taie doi nuci plantați în fața unuia dintre magazinele deținute, pentru că nucile ar provoca daune mașinilor parcate în zonă. Solicitantul este chiar Primăria Bistrița, care amenință că va veni cu drujba, dacă întreprinzătorul nu se conformează.

Copacii care „deranjează” sunt doi nuci plantați pe spațiul verde de pe Bulevardul General Grigore Bălan din Bistrița. Un întreprinzător care deține un lanț de magazine i-a plantat în urmă cu ceva vreme, iar la finalul lunii trecute a primit o adresă de la Primăria Bistrița să îi elimine, deși este vorba despre copaci protejați de lege.

„Prin prezenta, vă informăm că nucii nu fac parte din speciile de arbori utilizați pe aliniamentele stradale urbane și prin urmare, vă rugăm respectuos să eliminați cei doi nuci pe care i-ați plantat pe spațiul verde din fața magazinului de pe B-dul General Grigore Bălan nr. 48, deoarece nucile care cad din coronamentul acestora vor provoca pagube autovehiculelor aflate în zonă”, se arată în adresa primită de Rodica Dobraniș semnată de șeful de la Direcția de Servicii Publice, Ioan Crețiu.

Întreprinzătorul a primit și un termen până la care trebuie să „elimine” nucii și anume 15 noiembrie, dată la care se vor prezenta în zonă angajații de la Direcția Servicii Publice pentru a-i tăia dacă e cazul. Cei doi nuci vor fi înlocuiți cu arbori ornamentali.

„Ce nu știu ei, cu toate că subiectul muncii i-ar fi obligat să afle, este că cei doi nuci nu pot fi tăiați, nici de noi, nici de ei! În Romania nucul a fost și este protejat de lege, având un regim special. Nucii pot fi tăiați doar în următoarele condiții: este necesară o autorizație. Lipsa ei duce la o amendă cuprinsă între 5000-10000 lei; exemplarele care au cel putin 1/3 din coroană uscată; exemplarele dezrădăcinate din cauze naturale; pentru fiecare nuc tăiat, chiar și în condițiile de mai sus, autorul tăierii este obligat prin lege să planteze la loc trei nuci tineri. Ce să înțeleg acum, domnul care a semnat epistola nu are cunoștință despre aceste lucruri? Sau trebuie să ne gândim la altceva. PS- Acest mesaj poate fi luat ca un răspuns la cererea reprezentantului Primăriei. Nu putem da curs acestei cereri”, a precizat Rodica Dobraniș, pe Facebook.

Foto: Rodica Dobraniș.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...