0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

E OFICIAL! De luni ieșim din case, pe timp de noapte, doar cu declarație! CE măsuri se mai impun

Instituția Prefectului a anunțat oficial că de luni se impun noi măsuri restrictive. Ieșim din case, pe timp de noapte, doar cu declarație pe propria răspundere. CE alte măsuri se mai impun și CUM arată noua declarație:

Autoritățile centrale au decis impunerea unei carantine parțiale la nivel național. Astfel, de luni, se va purta masca obligatoriu peste tot, iar ieșirea din case, pe timp de noapte, se va face cu declație pe propria răspundere.

Ordonanța de urgență, care intră în vigoare de luni, 9 noiembrie, stabilește următoarele restricții:

• Purtarea măștii de protecție în spațiile publice, comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă devine obligatorie pe tot teritoriul țării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

• Sunt interzise reuniunile prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri atât în spații închise, cât și deschise, atât în spații publice, cât și private.

• Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu excepția deplasărilor în interes profesional, pentru asistență medicală sau achiziționarea de medicamente, pentru asistența unor persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, pentru îngrijirea copilului sau în caz de deces al unui membru de familie. Tot o excepție reprezintă și călătoriile, precum cele cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport, care se desfășoară în intervalul orar 23:00 – 05:00, având ca justificare biletele sau modalitatea de achitare a călătoriei.
Pentru justificarea circulației în intervalul restricționat, persoanele sunt obligate să prezinte, după caz, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

  • Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă:
    – Numele și prenumele
    – Data nașterii
    – Adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale
    – Motivul deplasării
    – Data completării
    – Semnătura

• Angajatorii dispun organizarea muncii în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite acest lucru.

• Programul de lucru al instituțiilor sau din sistemul privat unde își desfășoară activitatea cel puțin 50 de salariați trebuie organizat astfel încât personalul să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

• Activitățile economice din piețe agroalimentare care se desfășoară în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile sunt suspendate.
Prin spații închise se înțelege cele care au un acoperiș, plafon sau tavan și sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

• Operatorii economici care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, au obligația de a-și organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 05:00 – 21:00.

  • Farmacile, benzinăriile și operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

• Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt PERMISE în spațiile special destinate în EXTERIORUL clădirilor, ÎN AER LIBER,. Este necesară asigurarea unei distanțe de minimum 2m între mese și este permisă participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

𝑁𝑜𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑔𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎̆𝑟𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑣𝑎𝑙𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑑𝑒 30 𝑑𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒, 𝑢𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑎 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̗𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑒𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̗𝑖𝑎 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̗𝑖𝑒𝑖 𝑒𝑝𝑖𝑑𝑒𝑚𝑖𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 ℎ𝑜𝑡𝑎̆𝑟𝑎𝑠𝑐𝑎̆, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑎𝑧, 𝑚𝑒𝑛𝑡̗𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎, 𝑒𝑙𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑜𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟𝑎.

AICI puteți găsi un model de declarație pe propria răspundere:

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...