0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

INCONȘTIENȚĂ: Tot mai mulți șoferi beți! Unii produc accidente și părăsesc locul, fiind căutați de polițiști

Alcoolemia la volan pare să fie noul trend la nivelul județului. Zilnic se întocmesc dosare penale pentru conducerea unui vehicul după consumarea de băuturi alcoolice. Ieri, doi astfel de șoferi au ”reușit” să și facă accidente. Dar au dat bir cu fugiții, fiind depistați ulterior de oamenii legii.

Zilnic, polițiștii depistează, la controalele de rutină, șoferi care conduc mașini pe drumuri publice, deși au consumat alcool înainte de a se urca la volan.

În ultima perioadă, și la accidentele rutiere, oamenii legii descoperă că ”măcar” unul dintre șoferii implicați consumase alcool.

Situațiile cele mai urâte sunt cele în care au loc accidente, dar făptașul fuge de la locul evenimentului. Iar după ce e găsit, se constată și că a băut bine.

Două astfel de incidente au avut loc ieri.

 

  1. La data de 4 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate în urma producerii unui accident rutier, într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, polițiștii Biroului Rutier au identificat un bărbat de 54 de ani, din Teaca, bănuit de comiterea faptelor. Accidentul a fost sesizat în după-masa de ieri, de către o femeie de 58 de ani, din Bistrița care, în timp ce traversa o stradă din Bistrița, a fost acroșată de un autoturism ale cărui semnalmente nu le-a reținut și care nu a oprit la fața locului. Femeia a fost rănită și  transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, polițiștii Biroului Rutier au depistat autoturismul implicat în localitatea Teaca. Conducătorul auto, în vârstă de 54 de ani, din Teaca, a fost depistat la domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier pentru comiterea infracțiunilor de : vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere cu alcoolemie.
  2. La data de 4 noiembrie a.c., în urma unei intervenții la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, polițiștii din Năsăud au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și continuă cercetările în acest sens. În urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că, aseară, în jurul orei 23.23, în orașul Năsăud, un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un autoturism și o autoutilitară care se aflau în parcarea unui bloc de locuințe. Bărbatul de 43 de ani a plecat de la fața locului, fiind depistat, în scurt timp, pe o stradă din oraș. A fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii năsăudeni.

Un alt șofer a fost depistat băut la volan, la un control…de rutină.

La data de 4 noiembrie a.c., în urma acțiunilor de monitorizare, a fost depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe o stradă din Bistrița. A fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 51 de ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au  prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” se arată în comunicatul remis presei de către IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...